Nu, domn’e, nu a fost blat la cursa câştigată de fiul lui Buricea! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu, domn’e, nu a fost blat la cursa câştigată de fiul lui Buricea!

Oameni buni, deci terminaţi cu prostiile, cu insinuările şi cu răutăţile! Fiul lui Dumitrel Buricea, pe nume Dimitrie Luca Buricea, a câştigat pe bune cursa de Bobotează. Nu a fost niciun blat, aşa cum au lăsat să se înţeleagă unii comentatori invidioşi probabil că nu au prins ei crucea.

Aaa, blat a fost cu siguranţă atunci când Crăcănatu a prins crucea de Bobotează. Dar acum, să fim serioşi, s-a văzut clar şi la reluare că totul a fost pe bune, că fiul lui Buricea a fost cel mai bun, că a înotat cel mai bine.

E adevărat că pe bandă se vede la un moment dat cum adversarii lui Dimitrie (fiul, adică) par să aibă un moment de rătăcire, de parcă ar fi fost hipnotizaţi, şi dau impresia că se opresc din înotat.

Ei bine, am analizat această fază controversată împreună cu specialiştii de la Scormonitoru, şi am ajuns la următoarea concluzie. Adversarii se uită la un moment dat în spate, îl văd pe fiul lui Buricea venind ca din puşcă, după care brusc o lasă mai moale.

Explicaţia e simplă: oamenii pur şi simplu s-au speriat că sunt alergaţi de fiul unui interlop. E ca faza aia când te trezeşti alergat de un câine mare, de luptă. Poate că el nu te aleargă pe tine, poate că nici nu vrea să îţi facă rău, ci doar aleargă aşa, de plăcere. Dar când îl vezi cum vine spre tine, primul impuls este să stai pe loc că oricum nu ai unde să fugi.

Aşa că Dimitrie Luca Buricea a câştigat pe bune. Iar dacă nu credeţi, o să vedeţi că la anul îşi va apăra titlul cu succes. Pur şi simplu el este atât de bun încât nu are cine să îl învingă în Brăila. (Toma Credinciosu’)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro