Novak Djokovici, şeful absolut al tenisului în 2011 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Novak Djokovici, şeful absolut al tenisului în 2011

Blocat mult timp pe poziţia a treia în clasamentul ATP, după celebrii Roger Federer şi Rafael Nadal, tenismanul sârb a aşteptat vârsta de 24 de ani pentru a avea o adevărată explozie, adusă de încrederea venită după victoria echipei ţării sale în Cupa Davis, în decembrie 2010.

Invincibil la Australian Open, singurul turneu de Grand Slam pe care îl câştigase anterior (2008), "Djoko" a legat succesele, reuşind o serie de 41 de victorii consecutive, cu doar una mai puţin decât recordul lui John McEnroe din 1984.

Elveţianul Roger Federer a fost singurul care a putut să îi reziste şi care a pus capăt seriei de succese, într-o seară pariziană, la Roland-Garros, însă sârbul nu s-a oprit.

Al şaptelea jucător din Era Open care a câştigat trei turnee de Grand Slam într-un sezon

La Londra, el a reuşit în iunie o dublă magistrală, câştigând turneul de la Wimbledon, visul vieţii sale, şi devenind numărul unu mondial, la vârsta de 24 de ani şi 43 de zile.

A doua sa înfrângere din acest sezon, în 64 de meciuri, a venit abia în luna august, în finala turneului de la Cincinnati, în care a abandonat în faţa lui Andy Murray. Acest al doilea eşec nu l-a împiedicat însă să se impună la US Open, învingându-l pe Nadal pentru a şasea oară în tot atâtea finale, în acest an. Astfel, el a devenit al şaptelea jucător din Era Open care a câştigat trei turnee de Grand Slam într-un sezon, după Nadal, Federer (de trei ori), Rod Laver, Jimmy Connors şi Mats Wilander.

Cu o apărare impecabilă şi picioare "de foc", tenismanul sârb, întărit de un regim fără gluten, a adăugat palmaresului său şi cinci trofee Masters 1000 din zece participări, pentru a completa un sezon cum Nadal şi Federer nu au avut niciodată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro