* împrumutate de la CSM București, Mihaela Andreea Mihai și Diana Lăscăteu pot debuta astăzi pentru formația brăileană * HC Dunărea joacă astăzi, de la ora 11.00, în prima etapă a returului Ligii Florilor, în deplasare, la HC Zalău, partida putând fi urmărită în direct la TVR2
În afara handbalistelor senioare experimentate, HC Dunărea și-a îndreptat atenția și asupra jucătoarelor tinere pe care gruparea sportivă brăileană este obligată de regulament să le folosească în campionatul Ligii Florilor. Iar trupa pregătită de Morten Soubak și-a asigurat serviciile a două handbaliste de la CSM București, jucătoare care au deja realizări în plan sportiv. Este vorba despre Mihaela Andreea Mihai, extremă dreapta, în vârstă de 17 ani și de Diana Lăscăteu, inter stânga, de 20 de ani.
Mihaela Andreea Mihai este componentă a lotului național de junioare și a participat în 2021 la Campionatul European U17, iar la meciul României cu Norvegia a fost declarată MVP-ul partidei. Conform informațiilor primite de la clubul HC Dunărea, printre performanțele jucătoarei figurează participarea la Jocurile Mediteraneene din Muntenegru (2019), competiție la care Mihai a fost declarată cea mai bună extremă dreapta.
Cele două jucătoare sunt deja legitimate la clubul de handbal brăilean din data de 31 ianuarie 2022 și pot debuta în tricoul echipei HC Dunărea chiar astăzi, la Zalău.
“La început am privit handbalul ca pe o joacă, dar cu timpul mi-am dat seama că este tot ce-mi doresc să fac. Am înțeles că performanțele în handbal presupun multă muncă și sacrificii însă am pornit cu încredere pe acest drum și îmi doresc să ajung cât mai sus. Sunt foarte încântată că am venit la Brăila și că am fost primită bine de colegele mele. Sper să mă integrez cât mai repede și să demonstrez de ce am fost declarată cea mai bună extremă la competițiile la care am participat”, a declarat Mihaela Andreea Mihai.
Pentru Diana Lăscăteu, handbalul este o tradiție de familie, părinții acesteia fiind foști handbaliști de performanță. Aceasta are în palmares două titluri de campioană națională la junioare cu echipa CSM București și un titlu de vicecampioană națională.
“Sunt entuziasmată să mă alătur clubului HC Dunărea Brăila alături de care îmi doresc rezultate dintre cele mai notabile. Este un pas important pentru mine, am șansa să joc în Liga Națională de handbal feminin, să mă antrenez alături de sportive cu mare experiență, toate acestea sub bagheta unui antrenor foarte apreciat. Mulțumesc, HC Dunărea Brăila”, a declarat Diana Lăscăteu.
Vă reamintim că astăzi, de la ora 11.00, în etapa a 14-a, prima a returului Ligii Florilor, HC Dunărea joacă în deplasare, la HC Zalău, partida putând fi urmărită în direct la TVR2.