Astfel, noul Statut elimină criteriul vârstei minime de 18 pentru dobândirea calităţii de membru PDL, însă instituie mai multe restricţii privind integritatea. Cei care doresc să devină membri PDL nu trebuie să fi promovat idei sau acţiuni de rasism, xenofobie, antisemitism sau intoleranţă, să fi ocupat funcţii politice de conducere retribuite în aparatul central al PCR, sau să fi făcut poliţie politică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe lângă criteriul deja existent care interzice accesul persoanelor cărora li s-a stabilit, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, calitatea de colaborator al Securităţii.
Motivele pentru excluderea unui membru au fost, de asemenea, completate prin câteva prevederi, astfel încât o condamnare penală pentru infracţiune săvârşită cu intenţie, stabilirea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a calităţii de colaborator al Securităţii sau că a făcut poliţie politică şi interzicerea exercitării drepturilor politice şi cetăţeneşti devin motive pentru pierderea calităţii de membru PDL prin retragere, radiere sau excludere. Prin modificările aduse statutului, pierderea calităţii de membru din aceste trei motive nu poate fi contestată la niciunul din organismele partidului. O altă prevedere adăugată în Statut este posibilitatea autosuspendării pe anumite termene din calitatea de membru PDL.