Noul sistem de irigații de pe faleză, în curs de recepționare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul sistem de irigații de pe faleză, în curs de recepționare

* lucrările, executate de o firmă din Constanța, s-au finalizat cu mult înaintea termenului prevăzut în contract * în general, e bine, probleme fiind semnalate doar în zona taluzului, unde conductele și aspersoarele montate la vedere sunt expuse hoților și vandalilor, multe componente fiind deja furate sau avariate intenționat * în ultimele zile, Seroplant a făcut o amplă operațiune de igienizare a falezei, inclusiv a taluzului

 

Noul sistem de irigații de pe faleză a fost finalizat înainte de termen, iar în prezent este în curs de recepționare. În total, s-au montat circa 15 kilometri de conductă și 1.300 de aspersoare, care acoperă o suprafață totală de aproximativ 105.000 metri pătrați de faleză amenajată, între scena din zona Esplanadei și Căpitănie. Lucrarea a fost executată de firma constănțeană ”River Transnav”, contra sumei de 800.000 lei, după cum ne-a declarat managerul de proiect din partea firmei respective, ing. Paul Dobrică. Termenul de execuție care apărea menționat pe panoul cu informațiile investiții era cuprins între 3 august 2020 și 3 august 2023, dar după cum se vede, lucrările, care au început efectiv în luna septembrie a anului trecut, au fost finalizate mult mai devreme.

După cum v-am mai informat, dacă pe spațiile verzi de pe faleză conductele au fost îngropate, pe partea de taluz acestea au fost montate la vedere, aspect ce nu este tocmai plăcut din punct de vedere estetic și probabil nici prea necesar, în condițiile în care taluzul respectiv oricum este năpădit de buruieni crescute sălbatic și greu de controlat, care prin udare vor avea o rată de dezvoltare mult mai mare. Constructorul ne-a declarat că așa a primit proiectul, așa l-a executat. ”Noi am montat conductele conform proiectului agreat de beneficiar și de alte instituții, inclusiv de Inspectoratul de Stat în Construcții. Cât de utile sunt aceste conducte pe taluz, nu e problema noastră. Problema noastră e că, fiind la vedere, conductele și aspersoarele sunt vulnerabile în fața hoților și a vandalizărilor și deja au fost furate sau vandalizate mai multe componente”, ne-a declarat Paul Dobrică.

Cu ocazia recepționării noului sistem de irigații, Seroplant a început zilele trecute o operațiune de igienizare a falezei. S-a lucrat în forță, inclusiv în condițiile dificile de pe panta taluzului, dar totul arată acum ca la carte. Pe alocuri, au mai rămas, totuși, de ridicat bucățile de beton, granit sau parapeți și alte resturi dislocate de-a lungul anilor de arborii crescuți sălbatic pe taluz, unele fiind mascate de iedera întinsă peste ele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro