Consiliul profesoral, respectiv Consiliul de administratie, se pot intruni la solicitarea a 2/3 din componenta Consiliului elevilor
Prin acel Acord care ar trebui semnat de parinti si elevi, primii isi asuma responsabilitatea pentru faptele elevilor, adica trebuie sa asigure frecventa zilnica si tinuta decenta a copiilor, iar in cazul in care elevii lipsesc de la scoala, parintii vor plati o amenda pentru absente, cuprinsa intre 500.000 si 2 milioane de lei, insa nicaieri nu se precizeaza cine aplica amenda. Aceasta sanctiune exista si inainte, insa nciodata nu s-a stiut cine aplica amenda, asa ca prevederea nu se aplica, fiind absolut inutila. Tot prin acord se infiinteaza Consiliul elevilor, al profesorilor clasei si al profesorilor scolii. Aceste structuri existau si inainte, numai ca, de acum, Consiliul elevilor va avea puteri sporite. Consiliul profesoral, respectiv Consiliul de administratie, se pot intruni la solicitarea a 2/3 din componenta Consiliului elevilor si a majoritatii simple a Comitetului de parinti în toate cazurile în care se remarca rele practici în scoala. Elevii vor avea posibilitatea de a contesta notele primite, insa s-ar putea sa se trezeasca vorbind singuri. Practic, atunci cind asculta elevul, profesorul trebuie sa foloseasca in evaluare o grila, cu ajutorul careia sa-i poata justifica elevului nota pusa, insa pina acum, mai ales la evaluarile orale, profesorii nu si-au justificat notele, cind elevii nu au fost multumiti, chiar daca existau acele criterii de evaluare care, practic, nu au fost aplicate niciodata peste tot.
Tot din acest an, Consiliul profesorilor clasei este format din cadrele didactice, dintr-un reprezentant al parintilor si seful clasei. Acest consiliu trebuie sa elaboreze aprecieri sintetice despre progresul scolar si comportament semestrial si sa informeze in scris parintele. La rindul sau, parintii sint obligati sa ia legatura cu dirigintele o data pe luna, iar semestrial sa verifice situatia scolara la fata locului. Daca nu vine parintele la scoala si nu se intereseaza de soarta copilului ce se intimpla? Nimic. Scoala se va descurca, asa cum poate, ca si pina acum. In Regulament se mai prevede constituirea unei Comisii de evaluare si asigurare a calitatii in invatamintul preuniversitar, care va face anual un raport despre calitatea educatiei in scoala, raport ce va fi prezentat in fata elevilor si parintilor. Avind in vedere ca inspectorul general Lilliana Tudoran a spus ca ministrul Educatiei va pune accent pe asigurarea calitatii in invatamint, ar fi de asteptat ca aceasta calitate obtinuta sa fie comunicata si parintilor, insa ramine de vazut daca scolile vor avea banii necesari pentru a trimite astfel de scrisori semestrial tuturor parintilor din scoala, mai ales ca sint scoli care au si peste 1.000 de elevi.
In acelasi Regulament se prevede ca dascalii care conditioneaza notarea elevilor sau calitatea prestatiei didactice de obtinerea unor avantaje vor fi penalizate cu excluderea din învatamint, insa nu se specifica precis cum anume se va intimpla asta, ce pasi trebuie urmati, pentru ca, asa cum prevad legile in vigoare, excluderea unui cadru didactic din invatamint este ceva aproape imposibil chiar in cazul unor mormane de dovezi care arata ca dascalul nu si-a facut datoria si ca este incompatibil cu profesia. Asa ca este posibil ca si aceasta prevedere sa fie doar teoretica, iar practic lucrurile sa decurga altfel.
"Tin minte ca nici mie nu-mi placea uniforma, dar am purtat-o. Atita timp cit elevii au drepturi, trebuie sa stie ca au si obligatii"
Din punctul de vedere al elevilor, cea mai spinoasa problema este tinuta decenta, insa majoritatea au respectat cele spuse de diriginti si nu au mai purtat la scoala bluze exagerat de decoltate sau foarte scurte, cu "vedere la buric", ori fuste foarte scurte. Insa, de aici si pina la introducerea uniformelor, mai ales la liceu este drum lung, pe care nu cred ca-l va parcurge nici o scoala, cu toate ca dorinta inspectorului general Tudoran aceasta ar fi. "Daca elevii au uniforma sint mai usor de supravegheat. Ar fi bine daca s-ar introduce uniformele. Tin minte ca nici mie nu-mi placea uniforma, dar am purtat-o. Atita timp cit elevii au drepturi, trebuie sa stie ca au si obligatii".
La Colegiul "Balcescu" s-a incercat in mai multe rinduri introducerea unor uniforme, insa elevii au opus rezistenta, uneori fiind sustinuti chiar de parinti, asa ca s-a renuntat, a explicat directorul scolii, prof. Petru Cosnita. "Speram ca daca noul regulament ne ajuta sa impunem o uniforma, in sensul ca elevii nostri sa se distinga de ceilalti care au aceeasi virsta. O tinuta, daca e bine proiectata, realizata cu consultarea elevilor, a familiilor, are toate sansele sa se impuna daca este acceptata de majoritate. In fond, o uniforma nu acopera numai tendinta tinutelor indecente, dar si anumite diferente sociale", a explicat directorul Colegiului "Balcescu", prof. Petru Cosnita.
Problema uniformelor la liceu s-a pus si la Grupul Scolar "Nenitescu". "Am incercat sa facem si noi o uniforma, s-a purtat in doua sau trei clase, insa apoi s-a pierdut. O uniforma inseamna bani, si elevii nostri nu au. Prin regulamentul de ordine interioara vreau sa stabilim o emblema a scolii, care va costa mai putin. Este foarte greu, pentru ca la noi, din 800 de elevi aproape 300 nu au nici un venit, iar ceilalti au venituri foarte reduse. In programul «Bani de liceu» am avut aprobate 177 de cereri", a spus prof. Mircea Manu, directorul de la Gr. Sc. "Nenitescu".
Spre deosebire de licee, la invatamintul primar si cel gimnazial este mai usor de impus o uniforma: costa mai putin, iar elevii sint mai intelegatori. "La ultima sedinta a Comitetului de parinti de anul trecut s-a propus ca pe cicluri de clase sa existe o uniforma specifica. A fost propunerea parintilor, dar sincer, si eu m-am saturat de bluze pina la buric", a spus prof. Neguta Ciobanu, directorul scolii "Sf. Andrei". Aceeasi atitudine este si la Scoala "Ion Bancila", unde directorul Ioana Patra a spus ca parintii isi doresc uniforma, una personalizata, a clasei, mai ales ca o uniforma poate insemna cheltuieli mai putine decit purtarea tinutelor particulare.
"Acum avem nevoie de bani pentru cataloage. De unde sa-i luam?"
O alta problema care a iscat polemici a fost interzicerea participarii
elevilor, cadrelor didactice sau dirigintilor la stringerea de fonduri banesti, conform articolelor 48, 53 si 166 din Regulamentul de organizare si functionare a scolilor. Sint interzise chiar si discutiile cu elevii despre aceste lucruri. Totul trebuie sa ramina intre dirigintele clasei, conducerea scolii si parinti. Aceasta prevedere a fost apreciata drept excelenta de directorul Gr. Sc. "Nenitescu", Mircea Manu, pentru ca, oricum, acest fond se stringea cu foarte multa greutate. "Practic am scapat de o bataie de cap. Este foarte bine ca legea permite parintilor sa stringa, pe clasa, anumite fonduri si sa hotarasca ce trebuie sa faca pentru scoala cu acei bani". Pe de alta parte, directorul Liceului de Arta, prof. Adrian Simion, a spus ca aceste prevederi constituie un mod voalat de a nu recunoaste ca scolile au nevoie de bani. "Acum avem nevoie de bani pentru cataloage. De unde sa-i luam? Noi mai avem fonduri extrabugetare, dar alte scoli?", se intreaba directorul Adrian Simion. In ceea ce priveste constituirea Comisiei pentru asigurarea calitatii, aceasta este considerata ca binevenita de toti directorii si de toate cadrele didactice. "Pina acum nu s-a pus un accent deosebit pe calitatea invatamintului si este mare nevoie, mai ales ca aici si parintii vor fi implicati. Trebuie sa se stabileasca un parteneriat intre scoala si parinti, pentru ca asa ambii vor avea numai de cistigat. Noi am invitat parintii, reprezentantii administratiei locale si au venit intotdeauna, am colaborat foarte bine", a explicat directorul Adrian Simion de la Liceul de Arta. Foarte interesant i se pare acest parteneriat si directorului de la "Cerna", Doina Bunea, pentru ca parintele are responsabilitate pentru frecventa si invatare, iar in ceea ce priveste noua modalitate de obtinere a banilor pentru scoala de la parinti o considera foarte buna, pentru ca profesorii au scapat de o corvoada care vesnic lasa loc de interpretari.
Tot incepind cu acest an, vor putea primi burse, accesa alte programe sociale si vor primi manuale gratuite in invatamintul obligatoriu, toti elevii, indiferent daca frecventeaza o unitate de stat sau una privata, cu conditia ca aceasta sa fie acreditata.
Se elimina repetentia la clasa I si se instituie educatia remediala,
sub forma unor programe personalizate, derulate de învatator, în
cooperare cu un consilier psihopedagog. Repetentia apare
începind cu clasa a II-a, insa la consfatuirea ministrului cu inspectorii generali acestia au propus ca repetentia sa fie eliminata din invatamintul primar, sau macar si din clasa a II-a, a precizat inspectorul general Lilliana Tudoran.
De asemenea, exista din acest an posibilitatea transferarii elevilor de la Scolile de Arte si Meserii (SAM) la liceu, la sfirsitul clasei a IX-a, cu conditia promovarii testelor nationale si a examenelor de diferenta aferente. Transferul se va efectua în limita locurilor disponibile.
In concluzie, inspectorul general Lilliana Tudoran a spus ca atita timp cit scoala ofera servicii de educatie este normal sa se implice in acest proces si beneficiarii, parintii, elevii, comunitatea locala. "Daca se implica si acesti factori, avem sansa unui invatamint de calitate. Trebuie sa se respecte aceste prevederi ale Regulamentului. Unele prevederi existau si in celelalte variante, insa nu erau respectate. Trebuie sa facem primul pas si cred ca este rindul profesorilor. Chiar daca sint multi conservatori, vor trebui sa se schimbe", a mai explicat prof. Lilliana Tudoran, inspectorul scolar general.