Noul Mers al Trenurilor pentru Gara CFR Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul Mers al Trenurilor pentru Gara CFR Brăila

• de duminică, 10 decembrie, trenurile de călători circulă după un nou orar, ce va fi valabil 12 luni • primul InterRegio spre Bucureşti pleacă la 5.39 • trenul spre Braşov a fost amânat cu o oră: plecarea din Brăila este la ora 07.24, faţă de 06.32, cât a fost până acum

 

CFR Călători a trecut deja, încă de duminică, 10 decembrie, la Noul Plan de Mers al Trenurilor, care va fi valabil până în decembrie 2018. După cum a explicat compania, oferta de transport feroviar de pasageri a fost adaptată la cerinţele pieţei de călători, atât prin optimizarea orariilor şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor minime pe categorii de trenuri. De exemplu, în această iarnă, după suplimentările capacităţii de transport din perioada Sărbătorilor de Iarnă, vor fi reintroduse Trenurile Zăpezii, către cele mai căutate destinaţii turistice montane din ţară. De asemenea, în perioada estivală va veni rândul Trenurilor Soarelui care vor asigura legătura cu litoralul românesc.

Aşa cum v-am obişnuit, şi în acest an cotidianul “Obiectiv Vocea Brăilei” vă prezintă noul Mers al Trenurilor, aşa cum l-a comunicat CFR Călători, pentru staţiile Brăila, Barboşi, Făurei şi Galaţi.

În ediţia de astăzi vă prezentăm tabloul de garare trenuri în staţia Brăila (plecări - sosiri), urmând ca, în următoarele ediţii, să publicăm şi pentru celelalte staţii CFR menţionate anterior.

Revenind la Staţia CFR Brăila, tabloul intrat în vigoare de duminică, 10 decembrie, cuprinde 14 trenuri (inclusiv cele cu caracter facultativ) de rang Regio - în general pe relaţia Galaţi - Făurei şi Galaţi - Buzău şi retur, plus 15 de rang InterRegio pe relaţiile Galaţi - Bucureşti Nord, Galaţi - Braşov, Galaţi - Constanţa şi Mangalia - Iaşi.

Pentru cei interesaţi, primul tren spre Bucureşti, de rang IR, va pleca la ora 05.39 din staţia Brăila, iar la întoarcere ultimul tren dinspre capitală va ajunge la 21.50.

Trenul de Braşov (IR 1732) va circula mai târziu cu aproximativ o oră (Brăila plecare ora 07.24 faţă de 06.32 cum a fost programarea în vechiul Mers al Trenurilor). De asemenea, prin noul Mers al Trenurilor s-a realizat legătura directă a oraşelor Galaţi, Brăila, Ianca şi Făurei cu litoralul, mai precis cu oraşul Constanţa, prin trenurile Regio: spre litoral 7372/8211 (Constanţa sosire 21.33), iar la întoarcere, 8212/7373 (Constanţa plecare la ora 03.30 – Făurei sosire 06.55/plecare 07.20 – Brăila sosire 08.23 – Galaţi sosire 9.12). Cu acest tren pot ajunge în municipiul reşedinţă de judeţ şi locuitorii satelor aparţinând judeţului nostru deservite de statiile CF Murgeanca, Spicu, Dudeşti, Scărlateşti, Cireşu.

Un alt element de noutate, trenul IR 12572 care asigura legătura cu Bucureştiul în vechea formulă de circulaţie s-a transformat în trenul Regio 7362, Galaţi plecare 05.50 – Brăila sosire 06.42/plecare 06.44 – Buzău sosire 08.42, dar s-a păstrat legătura directă cu capitala în sensul că garnitura trenului R 7362 se va ataşa la trenul de rang Regio 5006 în staţia Buzău. Astfel, călătorii vor ajunge la ora 12:56 în staţia finală Bucureşti Nord.

CFR Călători a comunicat că va menţine ofertele comerciale prin care acordă reduceri la transportul feroviar atât intern cât şi în cel internaţional. Distribuţia de bilete se va asigura prin canalele existente: on-line, staţii şi agenţii, automate de vânzare.

Pentru cei interesaţi, broşura “Mersul Trenurilor de Călători 2017 - 2018” poate fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară. Deoarece conţinutul poate fi updatat, CFR îndeamnă totuşi călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR, sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro, înainte să-şi programeze călătoria.

 

Tabelul cu noul mers al trenurilor poate fi gasit in editia print a cotidianului Obiectiv Vocea Brailei, in pagina 5.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro