"Noua Republică respinge decizia Guvernului României de comasare a alegerilor locale şi legislative din 2012. Cetăţenii trebuie să participe la două dezbateri electorale distincte, cu teme inconfundabile. Agenda comunităţilor locale (primării şi consilii locale) nu trebuie confundată cu interesul naţional (Parlament). Stabilirea unei date comune de desfăşurare a celor două scrutinuri nu face decât să întărească poziţia baronilor locali. Dezavuăm atât conţinutul hotărârii de comasare a celor două alegeri, cât şi modalitatea procedurală prin care se încearcă adoptarea acestei decizii. Noua Republică apreciază că actualul Guvern abuzează de procedura de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului, fapt care poate conduce la o deteriorare a calităţii sistemului democratic", se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.
"Decizia de comasare a alegerilor locale cu alegerile generale are ca scop maximizarea rezultatelor electorale pentru PDL", mai precizează cei de la "Noua Republică".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.