Pe monedă figurează un trandafir, o narcisă, un ciulin şi un trifoi, simbolurile celor patru naţiuni care alcătuiesc Regatul Unit al Marii-Britanii, relatează agerpres.ro.
Trandafirul reprezintă Anglia, narcisa - Ţara Galilor, ciulinul - Scoţia, iar trifoiul - Irlanda de Nord. La câteva luni după referendumul pentru independenţa Scoţiei, care ar fi putut rupe unitatea ţării, designul constituie un simbol puternic, fiind preferat altor propuneri mai fanteziste, care cuprindeau ceşti de ceai, steaguri, hărţi, referiri la vreme sau faimosul motiv Rolling Stones.
Noua monedă va fi un dodecagon (poligon cu 12 laturi) şi nu un cerc, ca în prezent. Dotată cu noua tehnologie împotriva falsificării a Monetăriei Regale, „va fi cea mai sigură monedă în circulaţie din lume", a spus într-un comunicat cancelarul Trezoreriei, George Osborne.
„Am fost entuziasmat că am câştigat competiţia..., dar şi şocat", a spus David Pearce, adăugând că a muncit mult la proiect. Reversul monezii va avea, ca de obicei, efigia reginei Elisabeta a II-a, a cincea versiune actualizată fiind dezvăluită la începutul lunii, încheie 20minutes.ch.