Mergi la conţinutul principal

Nou val de plângeri la Casa de Pensii Brăila

Activitatea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila a fost blocată şi ieri de un nou val de plângeri venite din partea brăilenilor cărora le-au fost diminuate pensiile ca urmare a reţinerii cotei de CASS. În ciuda clarificărilor făcute de către conducerea CJP în cadrul unei conferinţe de presă organizate săptămâna trecută, peste 1.000 de pensionari au luat cu asalt instituţia luni, aducând alte reclamaţii. Pentru a face faţă afluxului de hârtii, s-a procedat iarăşi la redistribuirea personalului instituţiei şi deschiderea unor ghişee suplimentare. Directorul executiv al CJP, Sorin Enache, ne-a declarat că a încercat prin toate mijloacele să stopeze situaţia creată la Brăila, care practic blochează activitatea instituţiei. Pensionarilor le-a fost comunicat faptul că metoda aplicată de CJP Brăila este cea legală, corectă şi în sensul dat de emitentul actului normativ în baza căruia s-a făcut reţinerea contribuţiei la asigurările sociale de stat (CASS). Mai mult decât atât, CJP Brăila a emis un comunicat de presă în care sunt precizate prevederile legale în vigoare. "Începând cu luna ianuarie 2011, potrivit modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin dispoziţiile OUG nr. 107/2010, pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculate potrivit prevederilor art. 259 alin. (2). Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei. În consecinţă, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează asupra întregului cuantum al pensiilor care depăşesc 740 lei. Spre deosebire de reglementarea anterioară, care specifica aplicarea cotei de contribuţii de asigurări sociale de sănătate asupra sumei care depăşea 1.000 lei, noul act normativ nu mai face o astfel de precizare, ci doar că «pensia nu poate fi mai mică de 740 lei»" se precizează în comunicatul CJP Brăila. Conducerea instituţiei speră că prin clarificările făcute, pensionarii vor înţelege că plângerile depuse se bazează pe interpretarea eronată a legii şi că nu li se va restitui diferenţa de CASS reţinută.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro