• poliţiştii din Măraşu şi Frecăţei îi caută acum pe proprietarii uneltelor de pescuit ilegal
Vinerea neagră pentru braconierii din Balta Brăilei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, sinsp. Laura Dan, în ziua de vineri, 13 aprilie 2018, în intervalul orar 5:00-10:00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Măraşu, împreună cu cei ai Postului de Poliţie Comunal Frecăţei şi ai Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au organizat o amplă acţiune de control pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
„Cu această ocazie, s-a acţionat pe Braţul Vâlciu al Dunării şi în Insula Mică a Brăilei. În zona lacurilor Dobrele şi Lupoiu au fost identificate, întinse în apă, în vederea braconării, nouă setci monofilament de diferite dimensiuni. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale şi în apele maritime interioare şi pescuitul în apele continentale şi în apele maritime interioare, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie”, precizează sursa citată.
Plasele de pescuit ilegal găsite în Balta Brăilei au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.