Nouă brăileni amendați cu câte 1000 de lei pentru că aruncau gunoaie pe stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nouă brăileni amendați cu câte 1000 de lei pentru că aruncau gunoaie pe stradă

* unul dintre aceștia a mai încasat o sancțiune, de 500 lei, pentru că a refuzat să se legitimeze * amenzile au fost aplicate în perioada 15-19 februarie * un alt brăilean a fost sancționat cu 500 lei pentru că își deranja vecinii cu muzica ascultată la maximum

 

 

 

De miercuri, 15 februarie, până duminică, 19 februarie, inclusiv, polițiștii locali brăileni au aplicat sancțiuni contravenționale unui număr de 12 persoane surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. Astfel, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 9.000 lei nouă persoane surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – pe Aleea Micșunelelor, pe Str. Călugăreni, pe Str. Hipodrom, Str. Ștefan cel Mare sau pe Str. C. A. Rosetti. În plus, unul dintre contravenienți a mai luat o amendă în valoare de 500 lei, pentru că a refuzat să furnizeze date pentru a i se stabili identitatea.

Două persoane au fost surprinse consumând alcool pe str. Calea Călărașilor, respectiv pe Str. Radu Popescu, în locuri neamenajate, fiind sancționate contravențional cu suma de 100 lei fiecare.

Totodată, un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, pentru că a tulburat liniștea vecinilor săi de pe Str. Radu Popescu, ascultând muzică la intensitate foarte mare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro