* conform ierarhiei județene, există elevi brăileni care au absolvit gimnaziul cu medii de 8 și 9 dar la Evaluarea Națională au medii de 5, 4 sau chiar 3 * în urma unei analize realizată de redactorii ”Obiectiv”, am descoperit cazuri strigătoare la cer * spre exemplu, un elev care a terminat gimnaziul cu media 8.54, a avut la examen media 3.52 * astfel de situații există nu doar la școlile din mediul rural, ci și la unități de învățământ din municipiu
Diferențe chiar și de 5 puncte între mediile din gimnaziu și media de la Evaluarea Națională. În urma afișării ierarhiei județene a mediilor de admitere, redactorii ”Obiectiv” au realizat o analiză între mediile cu care elevii au absolvit clasele V-VIII și notele pe care le-au obținut la examen. Astfel, am descoperit situații aparte în care elevi cu medii chiar și de 9,85 la finalul gimnaziului au avut medii de 5 la Evaluarea Națională. Dacă la vârful clasamentului nu sunt diferențe notabile între cele două medii, când vine vorba de mediile de admitere sub 5, elevi cu medii de 2 și 3 la examen au avut în gimnaziu medii de 7 și 8. De asemenea, elevi cu medii generale de 9 au luat note sub 5 la probele examenului.
Diferențe de 4 puncte între medii, chiar și la școlile bune
În urma analizei redactorilor ”Obiectiv”, cei mai mulți candidați cu diferențe de 4 puncte între media din gimnaziu și cea de la Evaluarea Națională au învățat la școli din mediul rural. Spre exemplu, un elev de la Cireșu are în gimnaziu media 9.49, dar la examen a avut media 5.20, la proba de matematică având media 3.80. Un alt elev de la Gradiștea, care în gimnaziu a avut media generală 9.38, la Evaluarea Națională a obținut 5.10, la matematică având nota 4.70. Și la liceul din Făurei se înregistrează o astfel de situație, un elev cu media generală 9.19, având la examen media 5.02, nota la matematică fiind 3.65.
Mai mult, sunt și situații în care elevii cu medii mari în gimnaziu nu au reușit să promoveze Evaluarea Națională. Spre exemplu, un elev de la Vișani care a avut media generală 8.85, la examen a obținut doar 4.37. Din nou, matematica a fost problema, candidatul respectiv având nota 2.75. Un alt elev de la Liceul ”Nicolae Oncescu” Ianca a avut media generală 8.79, dar la examen a luat 4.57, iar un elev de la Siliștea a avut media generală 8.88, iar la Evaluare media 4.20. Precizăm că aceștia elevi au avut medii de admitere peste 5, deși nu au reușit să promoveze examenul de final de clasa a VIII-a.
Diferențe de 4 puncte între cele două medii se înregistrează și la școli din municipiu. Este cazul unui elev de la Școala ”Vlaicu Vodă” care a avut media în gimnaziu 9.09, iar la examen a luat 4.90. La Școala Gimnazială ”Anton Pann”, un absolvent cu media 8.49 a avut la examen media 4.40. La Școala ”Mihail Kogălniceanu”, un elev a avut media 4.95 la Evaluare, iar gimnaziul l-a terminat cu media 8.97, iar la Școala ”A. I. Cuza”, un candidat cu media generală 8.95 a avut la examen 4.95.
Trebuie precizat că elevii care au avut medii mari în gimnaziu, dar sub 5 la Evaluarea Națională, se pot considera norocoși pentru că notele din V-VIII le-au mărit media finală de admitere la liceu. Reamintim că media de admitere la liceu se calculează astfel: 80% media de la Evaluarea Națională și 20% media din gimnaziu.
3 la Evaluarea Națională, 8 în gimnaziu
Dacă analizăm situația elevilor care au avut la examen medii sub 5 vom observa că în gimnaziu aceștia au avut medii de 8. Este cazul unui elev de la Liceul ”N. Oncescu” Ianca, care a terminat gimnaziul cu media 8.54, dar la examen a luat 3.52, adică o diferență de 5 puncte. La matematică acesta a avut nota 2.00. Tot la acest liceu, un elev cu media generală 8.48 a luat la examen media 3.75. Un alt elev de la Surdila Găiseanca a avut la Evaluare media 2.77, iar în gimnaziu are media 7.54. Cea mai mare diferență între medii se înregistrează la Școala ”Petre Carp” Tufești, acolo unde un candidat cu media generală 6.99, a obținut la examen media 1.90.
Diferență de 7 puncte în București
Peste tot în țară se înregistrează diferențe între mediile din liceu și cele de la Evaluarea Națională, fiind cazuri aparte în care diferențele sunt chiar și de 6 sau 7 puncte. Potrivit unei analize realizată de edupedu.ro, un elev de la o școală din Capitală a avut media 2.95 la Evaluarea Națională, dar în gimnaziu are media claselor V-VIII, 9.79. În Constanța, un elev care a avut media 2.32 la Evaluarea Națională (1.65 la română și 3.00 la matematică), în clasele V-VIII a avut media de absolvire 8.40. În județul Arad, un elev cu media 2.35 la Evaluarea Națională (2.20 la limba română și 2.50 matematică) are media claselor V-VIII de 8.17. În județul Maramureș, un candidat cu media de 2.50 la Evaluarea Națională (2.00 la limba română și 3.00 la matematică) în gimnaziu are media 8.74.
Sâmbătă se află rezultatele admiterii la liceu
Săptămâna aceasta elevii vor afla la ce liceu vor învăța din toamnă, pe 24 iulie urmând să fie publicate rezultatele repartizării computerizate pentru prima etapă de înscrieri în învățământul liceal. Între 25 și 28 iulie se vor depune dosarele de înscriere de către candidați la școlile unde au fost repartizați. Pe 29 iulie, unitățile de învățământ liceal vor transmite situația locurilor rămase libere ca urmare a neînscrierii candidaților admiși în prima etapă. Ulterior, a doua etapă a admiterii va avea loc între 29 iulie și 7 august.
Reamintim că în în județul Brăila, pentru anul școlar 2021-2022 sunt disponibile 1.582 locuri în 63 clase, împărțite astfel: 910 locuri la liceele teoretice (754 locuri în municipiu și 156 locuri în județ), 216 de locuri la liceele vocaționale și 456 locuri la liceele tehnologice (384 în municipiu și 72 în județ).