Studenţii norvegieni ai şcolii de arhitectură din Bergen întorc din nou privirile asupra oraşului nostru. După ce au vizitat în mai multe rânduri judeţul şi municipiul Brăila anul trecut, arhitecţii norvegieni au realizat 11 proiecte, unul dintre ele fiind controversatul Garaj nr. 11, montat pe Faleza Dunării, pentru a reliefa importanţa unor construcţii aparent banale şi cu un design neplăcut, însă parte din istoria arhitecturală urbană a oraşelor din România, după Revoluţia de la 1989. De această dată norvegienii vor încerca să îşi prezinte proiectele şi impresiile în cadrul unui vernisaj ce va avea loc în capitală. Este vorba despre o expoziţie şi o Masă Rotundă Internaţională ce au ca temă proiectul "Laborator Brăila" şi care vor avea loc în perioada 21 - 22 iulie, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) Bucureşti. Evenimentul este realizat de către Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", prin Facultatea de Urbanism (www.uauim.ro), în parteneriat cu Bergen School of Architecture (www.bas.org) şi cu sprijnul Primăriei municipiului. Evenimentele sunt conexe expoziţiei - gazdă "Shrinking Cities in Romania", aflată deja la Muzeul din capitală. "Expoziţia B-LAB, al cărei vernisaj va avea loc pe 21 iulie, începând cu ora 19:00, la etajul 4 al MNAC, prezintă într-o formă sintetică rezultatele workshopurilor îndrumate care au implicat echipe de studenţi din UAUIM şi BAS, desfaşurate la Brăila, în perioada aprilie 2015 - iunie 2016", se arată într-un comunicat emis de Facultatea de Arhitectură Bucureşti. Masa Rotundă Internaţională se va desfaşura pe 22 iulie, între 10.00 şi 19.00, la Muzeului Naţional de Artă Contemporană, etaj 4, fiind moderată de arh. Cristian Ştefănescu (BAS), originar din Brăila.
Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii pe website-ul proiectului: www.urbanmarkers.ro