Noma, amenajat într-un fost depozit din portul oraşului Copenhaga, s-a impus pentru a treia oară consecutiv în această listă a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcătuită de 800 de experţi în gastronomie şi critici în domeniu.
Acest succes încununează creativitatea danezului René Redzepi, în vârstă de 33 de ani, ambasador al bucătăriei nordice, compusă din ingrediente locale şi de sezon.
Spania are două restaurante în topul primelor cinci - El Celler de Can Roca din Girona, pe locul al doilea, şi Mugaritz din Donostia-San Sebastian, pe locul al treilea - şi un al treilea (Arzak din San Sebastian), clasat pe locul al optulea în Top 10.
Maestrul bucătar Elena Arzak, fiica renumitului Juan Mari Arzak, a primit premiul Veuve Cliquot care recompensează în fiecare an pe cea mai bună femeie bucătar din lume.
În topul restaurantelor, pe locul al patrulea s-a clasat restaurantul brazilian D.O.M. din Sao Paolo, iar pe poziţia a cincea se află restaurantul italian Osteria Francescana din Modena.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.