Noii "vici" şi-au primit atribuţiile şi au început treaba | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noii "vici" şi-au primit atribuţiile şi au început treaba

La mai bine de o lună de la numirea lor în funcţiile de vicepreşedinte CJ, respectiv viceprimar, cei doi liberali - Adrian Rădulescu şi Alexandru Dănăilă, au intrat efectiv "în pâine", preluîndu-şi atribuţiile şi domeniile de care se vor ocupa până la expirarea mandatului lor.
Astfel, aşa cum ne-a declarat noul vicepreşedinte al CJ Brăila, Adrian Rădulescu, lui i-au fost date spre coordonare aceleaşi instituţii de care s-a ocupat şi predecesoarea lui, Giana Pătraşcu: Muzeul Brăilei, Camera Agricolă a Judeţului Brăila, Compania de Utilităţi Publice (CUP) "Dunărea" Brăila, Asociaţia de Dezvoltare Interurbană "Dunărea" Brăila, unităţile de învăţământ special care aparţin CJ Brăila, Serviciul de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat al judeţului şi coordonarea Programului de alocare a ajutoarelor alimentare pentru persoanele defavorizate. În plus faţă de Giana Pătraşcu, Rădulescu se va ocupa şi de coordonarea proiectelor din cadrul Programului Naţional de Împădurire.
În ceea ce îl priveşte pe viceprimarul Alexandru Dănăilă, acesta a moştenit de la fostul vice, Stănel Necula, Instituţia Arhitectului Şef, Direcţia Tehnică, CUP "Dunărea", Poliţia Comunitară, Serviciul de Administrare a Pieţelor şi Târgurilor Brăila şi, aşa cum ne-a declarat, urmează ca, în viitorul imediat apropiat, să mai primească şi alte atribuţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro