La eveniment au luat parte şefii tuturor partidelor care au obţinut mandate în Parlamentul European. De la festivitate au lipsit europarlamentarii Victor Boştinaru (PSD), Monica Macovei (PDL), Cristian Preda (PDL) şi episcopul reformat Laszlo Tokes (UDMR). Celor prezenţi certificatele le-au fost înmânate de preşedintele BEC, Vasile Alixandri, iar ceilalţi îşi pot ridica aceste documentele doveditoare de la Autoritatea Electorală Permanentă.
Evenimentul a început în absenţa preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a întârziat câteva minute.
După înmânarea certificatelor cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie, primii care au plecat fiind preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, care nu au dorit să dea niciun fel de declaraţii.
În sală, politicienii s-au împărţit pe grupuri, în funcţie de formaţiunea politică din care fac parte. Singurii şef de partid care nu s-au felicitat au fost preşedintele UDMR, Marko Bela, şi preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor. Pe de altă parte, Vadim l-a chemat pe Sebastian Bodu (PDL) ca să dea mâna cu Becali. "Ai un prieten aici. Ce ai mai avut cu băiatul ăsta?", l-a întrebat Vadim pe Sebastian Bodu. Europarlamentarul PDL s-a arătat surprins de invitaţie, dar a ciocnit paharul cu Becali.
La europarlamentarele de pe 7 iunie Alianţa PSD-PC a obţinut 11 mandate, în timp ce PDL a luat 10 mandate, PNL - 5, PRM şi UDMR câte trei, iar Elena Băsescu a obţinut mandatul pentru care a candidat ca independent.
Astfel, pe listele PSD au fost aleşi în Parlamentul European Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan Mircea Paşcu, Adriana Ţicău, Daciana Sârbu, Corina Creţu, Victor Boştinaru, Sabin Cutaş, Cătălin Ivan, Ioan Enciu şi Vasilica Viorica Dăncilă.
Pe listele PDL au fost aleşi europarlamentari Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Marian Jean Marinescu, Iosif Matula, Sebastian Bodu, Petru Luhan, Rareş Niculescu şi Elena Oana Antonescu.
PNL a reuşit să trimită în PE pe Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi.
Din partea UDMR au obţinut câte un mandat de europarlamentar Laszlo Tokes, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba. Totodată, PRM a obţinut mandate pentru Corneliu Vadim Tudor, George Becali şi Ciprian Claudiu Tănăsescu.