Noi victime ale accidentelor rutiere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noi victime ale accidentelor rutiere

Trei persoane au ajuns la spital după ce au fost implicate în accidente rutiere, produse din cauza neatenţiei şoferilor şi a oboselii la volan. Marţi dimineaţă, în jurul orei 8.40, brăileanul Emil B., de 55 de ani, conducea autoturismul pe strada Valea Călugărească. Ajungând la intersecţia cu strada Octav Doicescu, şoferul nu a respectat semnificaţia indicatorului "Oprire!" şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Nicoleta R., de 42 de ani, din satul Baldovineşti. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat pe trotuar, accidentând-o pe brăileanca Viorica B., de 70 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că Emil B. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În aceeaşi zi, la ora 18.30, pe raza localităţii Ianca s-a produs un alt accident rutier soldat cu două victime. Lucrătorii de la Poliţia oraşului Ianca au fost sesizaţi despre eveniment şi s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări. Echipa operativă a stabilit ca Ticu P., de 46 de ani, din comuna vrânceană Vulturu, în timp ce conducea autoturismul, din cauza oboselii, a adormit la volan. Atunci maşina a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu autoturismul condus regulamentar de Florinel S., de 26 de ani, din comuna buzoiană Pascov. În urma accidentului, doi pasageri din cea de-a doua maşină au fost răniţi şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila pentru îngrijiri medicale. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro