• brăileanul a fost declarat cel mai bun jucător de 10 ani la “Turneul Regilor” de la Mediaş • la Braşov, Nedelcu a realizat aceeaşi performanţă la U14
Şahistul brăilean Cosmin Nedelcu, pregătit de vicepreşedintele clubului Orizont 64, Ionel Balcan, a bifat două succese consecutive, la tot atâtea competiţii la care a participat în urmă cu câteva zile: turneul internaţional de şah de la Mediaş şi la finala Campionatului Naţional de şah rapid rezervat seniorilor de la
Braşov. La ediţia a 10-a a “Turneului Regilor” la şah rapid de la Mediaş, unde au participat 150 de sportivi din România, Ucraina, Franţa, Serbia, Spania şi Republica Moldova, printre aceştia regăsindu-se şi şi 9 mari maeştri internaţionali, Cosmin Nedelcu a acumulat 5 puncte din 9 posibile şi a fost declarat de organizatori câştigătorul turneului rezervat copiilor de 10 ani. Imediat după turneul de la Mediaş, în perioada 2-4 decembrie, reprezentantul clubului Orizont 64 a luat startul la naţionalele de şah rapid pentru seniori de la Braşov, o competiţie la care au participat 107 jucători. Brăileanul a avut o prestaţie foarte bună în compania şahiştilor seniori, a acumulat 5 puncte şi jumătate din 9 posibile şi a câştigat turneul rezervat jucătorilor de 14 ani. La general Nedelcu s-a clasat în intervalul locurilor 22-34 din 107 participanţi. Alţi doi şahişti de la Orizont 64 au participat la turneul de la Braşov, Dan Mihăiţă şi Claudiu Zorilă, primul a acumulat 5 puncte şi jumătate şi s-a clasat în aceeaşi zonă a clasamentului ca şi Ndelcu, iar cel de al doilea, la prima competiţie de o asemenea anvergură, a avut o prestaţie meritorie.
“Rezultatele obţinute de Nedelcu sunt foarte bune, îmbucurătoare pentru noi în perspectiva finalelor Campionatelor Naţionale Şcolare şi a mondialelor din acest an”, a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.