• a început procesul de retipărire a cardurilor de sănătate și urmează ca 400.000 de exemplare să fie livrate către casele județene de asigurări de sănătate • potrivit CJAS Brăila, aici vor fi livrate, cel mai probabil, până la finele acestei luni, puțin peste 400 de carduri de sănătate • acest document a fost introdus în România, în urmă cu 8 ani, respectiv la 1 septembrie 2015, ca măsură obligatorie pentru ca toate serviciile medicale pentru cetățenii români să fie făcute doar prin intermediul cardului de sănătate
S-a reluat procesul de tipărire a cardului național de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii inițiale. În acest context, Ministerul Sănătății a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Națională ”Imprimeria Națională” - S.A. pentru retipărirea unui număr de 400.000 de carduri de sănătate. Acestea vor fi livrate către casele județene de asigurări de sănătate în două loturi. Astfel, primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023. Conform Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Brăila, în județul nostru vor fi retipărite un număr de 439 de carduri, care se așteaptă a fi livrate până la sfârșitul lunii noiembrie.
La nivel național, bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane de lei. Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani și are ca obiectiv realizarea unei cantități de 1,2 milioane de carduri de sănătate.
Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesarea serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acest document a fost introdus în România în urmă cu 8 ani, respectiv la 1 septembrie 2015, ca măsură obligatorie pentru ca toate serviciile medicale pentru cetățenii români să fie făcute doar prin intermediul cardului de sănătate. Însă, de-a lungul timpului, sistemul a funcționat greoi, cu multe sincope, și nu de puține ori acesta mai mult a încurcat medicii și asigurații în loc să îi ajute, timpul de prelucrare a datelor fiind, uneori, mult prea mare.
Asigurații care refuză primirea cardului de sănătate din motive religioase sau de conștiință, depun o cerere la CJAS/CNAS în care expun motivele refuzului, iar Casa eliberează o adeverință de înlocuire a cardului de sănătate valabilă trei luni de la eliberare. Și la Brăila au existat astfel de cazuri, fiind blocate, la acest moment, 420 de carduri de sănătate din motive religioase.
În ceea ce-i privește pe asigurații care nu au primit cardul de sănătate, fie pentru că nu le-a fost emis, fie nu au intrat în posesia lor pentru că nu au fost prezenți la domiciliu în momentul distribuirii cardurilor de către reprezentanții Poștei Române, beneficiază în continuare de servicii medicale. Persoanele care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România nu beneficiază de card național de sănătate.
La nivelul județului Brăila au fost distribuite, în total, în anii trecuți 280.000 de carduri de sănătate.