• 2022 a fost anul în care prețurile au crescut de la o săptămâna la alta, iar acest lucru se observă mai ales acum, la final, când plănuim petrecerea pentru noaptea dintre ani • fie că alegem să întâmpinăm noul an acasă, la restaurant sau într-o stațiune montană, Revelionul ne va costa mult mai mult față de anul trecut • dacă nu vreți să cheltuiți o mică avere pentru a sărbători cumpăna dintre ani, puteți sărbători în stradă, la concertul de Revelion organizat de Primărie pe platoul din Piața Independenței, unde va concerta cântăreața Mira
În câteva zile ne luăm adio de la 2022 și vom spune ”bun venit 2023”! Va fi un nou început, după un an greu, în care buzunarele românilor și brăilenilor au fost afectate de scumpiri. Masa de Crăciun a costat mult mai mult față de acum doi-trei ani, iar ”nota de plată” pentru petrecerea de Revelion se anunță a fi și ea mai ”piperată”. Iar asta indiferent de locul în care optăm să sărbătorim: acasă, înconjurați de cei dragi, sau la un restaurant.
Mai scump și să stai acasă
Până acum, varianta organizării petrecerii de Anul Nou la tine acasă era mult mai rentabilă decât rezervarea unui loc la vreun restaurant din oraș. Anul acesta însă, din cauza majorării prețurilor la toate alimentele, cei care vor să organizeze o seara de distracție în confortul casei lor vor scoate mult mai mulți bani din buzunar pentru a-și impresiona invitații cu masa îmbelșugată.
Conform tradiției, cina festivă de Revelion ar trebui să includă aperitivele, friptura, sarmăluțele, peștele, salata de boeuf, prăjiturile, tortul, vinul și șampania. Iar toate produsele care stau la baza preparării acestor bucate au ”explodat” în ultimul an. O arată și datele Institutului Național de Statistică: prețul zahărului a crescut cu 62% față de anul trecut, făina s-a scumpit cu aproape 34%, untul cu 43%, uleiul și cartofii cu 40%, laptele cu 32%, iar ouăle cu 32%. Carnea de porc este și ea mai scumpă cu 50%, pâinea (25%), dar și vinul (10%). Așadar, dacă facem un calcul, în funcție de bucatele pe care alegem să le preparăm și de cantități, masa festivă de Anul Nou va fi mai scumpă chiar și cu 50% față de anul trecut.
În ciuda prețurilor mari însă, petrecerea de Revelion la tine acasă rămâne o variantă mai ieftină de a sărbători cumpăna dintre ani, spre deosebire de restaurante, unde, în unele cazuri, prețurile îți ”taie” pofta de distracție.
Prețuri ”piperate” la restaurante
Scumpirile din ultimul an i-au determinat pe proprietarii de restaurante să mărească și ei prețurile pentru meniul de Revelion. Slabe șanse să găsiți în Brăila locuri unde meniul pentru o persoană să fie sub 300 lei. Mai mult, în restaurantele cu ștaif, petrecerea îi va costa pe brăileni o mică avere: 650 lei/persoană. În ciuda prețurilor crescute, mulți brăileni și-au rezervat din timp un loc, iar unele localuri se laudă că sunt ”sold out”.
Haideți să vedem și câteva exemple de tarife pentru petrecerea de Anul Nou. Restaurantul "Privighetoarea" a pregătit invitaților un meniu bogat (aperitiv, pește, friptură, desert), băuturi diverse și o atmosferă minunată asigurată de Maria Magdalena Band, prețul unui meniu fiind de 350 lei/persoană. Puțin mai scump, 400 lei/persoană, ajunge Revelionul la "Casa cu stuf", iar meniul include apretiv, file de doradă cu sos mediteranean și broccoli pane, cotlet de purcel cu ceapă roșie caramelizată și medalion de pui cu cartof gratinat, desert și open bar. Tot 400 lei/persoană costă și ”biletul de intrare” la "Ștrand ADM Club" Brăila, acolo unde meniul va fi unul tradițional, cu sărmăluțe și friptură de porc și pui. Distracția de fi asigurată de un DJ.
La "Unique Garden", prețul unui meniu pentru petrecerea de Anul Nou este de 460 lei/persoană și cuprinde trei feluri de mâncare, open bar, candi bar, cabină foto și artificii, iar atmosfera va fi întreținută de Formația Vlad Tocan din Chișinău. Cu bucate alese se laudă și "Regal Events Ballroom", cum ar fi medalion de somon asezonat cu sos olandez și icre roșii servit cu garnitură de legume concasse, ruladă regală cu rozmarin și salvie asezonată cu piper alb și pulpă de rață caramelizată cu sos de portocale servite cu souffle de cartofi cu mozzarella și ardei capia copt. Prețul unui meniu este de 470 lei/persoană, iar invitații vor sărbători alături de Geta Gheorghe & Royal Band.
În Brăila, cea mai scumpă petrecere pentru a sărbători Revelionul pare a fi cea de la "Alma Health & Spa Retreat", în sala de bal Alma Grand Ballroom. Prețul este de 650 lei/persoană (fără cazare), însă seara se anunță a fi una impresionantă: Pachetul include: bal mascat, muzică live cu Elytte Orchestra, meniu de gală, bar cu pachet complet de băuturi, tombolă, foc de artificii. În plus, există și varianta de pachet de Revelion cu o noapte de cazare inclusă (1.150 lei pentru o persoană, respctiv 1.850 lei/două persoane), iar oaspeții au acces la piscină, jacuzzi, saună, camera salină și mic dejun inclus.
Revelionul în stradă! Mira va concerta la Brăila!
Și în acest an, dacă nu vă doriți ca petrecerea de Anul Nou să vă ”ardă” la buzunare, puteți opta pentru a sărbători Revelionul în stradă, pe platoul din Piața Independenței. Spectacolul oferit de Primăria Brăila în noaptea de Revelion o va avea în prim-plan pe Mira, o artistă care s-a făcut cunoscută pe plan național odată cu apariția în al doilea sezon al emisiunii Vocea României. În ultimii ani, Mira a lansat piese proprii dar a și colaborat cu artiști cunoscuți precum Antonia, Lora sau BUG Mafia.
Concertul susținut de Mira va începe, în seara de 31 decembrie, de la ora 23.15, pe scena amenajată în Piața Independenței. Până va urca artista pe scenă, în prealabil, de la ora 22.15, spectacolul va începe cu recitalurile Valentinei Enea și Alexandrei Macovei, două artiste din Brăila. La miezul nopții este programat tradiționalul foc de artificii, în paralel cu la fel de tradiționalul spectacol de lasere.