Ortodocşii sărbătoresc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor drept ziua lor de naştere. Numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) şi naşterea (8 septembrie, 24 iunie), cât şi alte evenimente din viaţa lor (Bunavestire, Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul) scrie crestinortodox.ro.
Ioan Botezătorul a fost adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta. Zămislirea a pregătit minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.
Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară
În calendarul popular, în ziua de 24 iunie se sărbătoresc Sânziene sau Drăgaica.
Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau pe vremea lui Dimitrie Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sunt femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele erau reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.
Nimeni însă nu le spune pe numele lor cu miez etimologic. Oamenii le zic iele acestor zâne năstruşnice.
Ielele sunt fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele legende. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.
În Muntenia şi Oltenia se sărbătoreşte Drăgaica, după numele slav.
În vremuri îndepărtate, populaţia din munţi se întâlnea pesemne la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat) sunt semne ale acestor ceremoniale.
Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare. Dacă-s păguboase, zânele îi lovesc pe cei păcătoşi cu "lanţul Sânzienelor", stârnesc din senin şi vijelii, vătămează grânele cu grindină şi las câmpul fără de rod şi florile fără de leac.
Obiceiuri de divinaţie. În gospodărie. Să-ţi cunoşti ursita şi norocul. Ritualuri cu flori
În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă această coroniţă rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult. Atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş, în popor se spunea că stăpânii casei vor muri de tineri.
În satul Sâncel, din Alba, tradiţia presupune ca, în seara dinaintea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, gospodarii să îşi împodobească porţile cu o cruce din flori de sânziene şi un trandafir. În ziua de Sânziene, sătenii adună de pe câmp flori şi fac cununi pentru fiecare membru al familiei, dar şi pentru fiecare animal din gospodărie. Cununile membrilor familiei sunt aruncate apoi de un bărbat pe acoperişul casei, acesta strigând şi numele celui căruia îi aparţine cununa. Bătrânii satului povestesc că fiecare cunună trebuie să rămână pe acoperiş, pentru a-l apăra de rău pe cel căruia îi este destinată, iar în cazul în care va cădea, respectivului membru al familiei îi va merge rău tot anul. Sătenii aruncă apoi pe acoperişurile grajdurilor cununiţele făcute pentru animalele din gospodărie, tradiţia spunând că şi acestea vor fi ocrotite de rău.
De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători. În ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.
În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează un obicei vechi de câteva sute de ani. În ajunul sărbătorii de Sânziene, se aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene, la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf şi pene de la păsări, anul era prielnic tocmai pentru animalele şi păsările oamenilor.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru practici magice.
De sărbătoarea Sânzienelor, în mijlocul verii, se culegeau plantele de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.
Pentru a fi sănătoşi şi pentru a avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare.
Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor.
În unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi întâlnit, cu ani în urmă, obiceiul "boului înstruţat". În ceremonial, masca taurină murea şi renăştea simbolic la acest început de timp calendaristic.
În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc.
Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.
De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace. Acestea erau în trecut un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor copţi pentru măriţis. Târguri faimoase se fac la Buzău, Focşani, Câmpulung Muscel, Buda, din judeţul Vrancea, Ipatesti, judeţul Olt, Piteşti, Cărbuneşti, judeţul Olt, Giurgeni, judeţul Ialomiţa, Broşteni, judeţul Mehedinţi) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.
Pe 24 iunie, în Bucovina se sărbătoreşte cu mare fast Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi se adună mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moaştelor Sfântului Ioan.
Flori, fete şi băieţi. Ritualuri pentru măriţiş şi dragoste
Micile flori galbene, numite sânziene, cresc în poieni şi sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor. Se împletesc apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.
Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.
De asemenea, dacă poartă flori de sânziene în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor deveni atrăgătoare şi drăgăstoase.
Un alt obicei este alaiul Drăgaicei - cea mai frumoasă şi mai cuminte dintre fetele satului, care colindă alături de alte tinere îmbrăcate în alb. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se mai obişnuieşte şi ca fetele să fie udate de flăcăi, care umblă prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scapă de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.
O superstiţie legată tot de dragoste spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.
