După lungi negocieri şi tatonări la nivel naţional cu PNL şi PSD deopotrivă, UNPR-iştii au ales, în cele din urmă, varianta fuziunii prin absorbţie cu Partidul Mişcarea Populară al lui Traian Băsescu. Această schimbare a agitat destul de mult spiritele la nivelul celor două organizaţii judeţene, în special în privinţa viitoarei variante de conducere a partidelor. Contactaţi telefonic de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", cei doi lideri, Marioara Nistor (preşedintele UNPR) şi Viorel Botea (preşedintele PMP) au afirmat că abia după congresul ce va avea loc săptămâna viitoare (pe 20 iulie), la Bucureşti, se va stabili care va fi formula de conducere a organizaţiilor. "Încă nu s-a stabilit nimic, doar că este vorba despre o fuziune prin absorbţie. Urmează să avem Congresul săptămâna viitoare. Dacă se va aproba fuziunea acolo, abia apoi o să ştim amănunte de acest gen. Dar cred că se va merge pe o conducere unică, aşa cum s-a stabilit şi la nivel central - Traian Băsescu este singurul preşedinte al PMP", a afirmat Nistor. Chiar şi aşa, sursa citată a apreciat că fuziunea celor două partide reprezintă un pas pentru consolidarea unei forţe politice care vine ca o alternativă la cei doi giganţi politici din România - PSD şi PNL. "Împreună suntem mai puternici decât dacă am fi candidat separat. Într-o singură formaţiune avem şansa de a deveni la alegerile parlamentare cea de-a treia forţă politică a României. Am văzut cu toţii că partidele mari tratează partidele mici cu aroganţă, considerându-se superioare celorlalţi reprezentanţi ai scenei politice. Era clar că dacă vrem un proiect de viitor aveam nevoie de o alianţă cu un partid din afara sferei celor două. Ambele formaţiuni au de câştigat în urma acestei fuziuni. UNPR pune în joc o structură puternică în teritoriu, în vreme ce PMP vine cu experienţa leadershipului politic. Mulţi vor spune că UNPR a dispărut după această fuziune. Pot să spun că nu a dispărut, ci facem un pas înainte spre realizarea unui pol politic de viitor", a mai completat şefa UNPR Brăila.
Botea, convins că se va înţelege bine cu Nistor
La rândul său, Viorel Botea a afirmat că fuziunea cu UNPR va avea un impact pozitiv asupra organizaţiei PMP Brăila, deoarece ambele filiale sunt destul de bine structurate pe plan local, astfel că se vor completa reciproc. "Cred că se va forma o organizaţie puternică şi o să avem şanse reale de a scoate la alegerile Parlamentare un deputat sau un senator. Deocamdată nu s-a discutat nimic despre preşedinţie la nivelul organizaţiei PMP Brăila. Vom discuta împreună cu colegii din UNPR, din partea cealaltă a partidului, ca să zic aşa. Vom găsi soluţii optime, ca la Brăila organizaţia să funcţioneze. Noi, miercuri, avem Congres la Bucureşti, la ora 14:00. Brăila va fi prezentă atunci cu 20 de delegaţi la Palatul Parlamentului, în sala Alexandru Ioan Cuza şi acolo vom stabili. În principiu, cred că va fi un preşedinte unic şi un preşedinte executiv. Probabil, unul dintre foştii preşedinţi ai celor două organizaţii va fi preşedinte, celălalt va fi preşedinte executiv. Dar nu ştiu exact, pentru că n-am făcut vreo discuţie în prealabil", a afirmat Botea. Liderul PMP Brăila susţine că şi-ar dori să îşi menţină poziţia, însă nu consideră subiectul şefiei partidului la nivel local drept unul închis. "Eu întotdeauna am făcut în aşa fel încât să fie bine pentru organizaţie. Evident că îmi doresc să rămân preşedintele organizaţiei, dar în general, vreau să fie bine la PMP Brăila. Nu mă interesează în mod deosebit să obţin nişte avantaje eu, ca persoană. Dacă este bine pentru organizaţie, clar şi eu voi fi considerat un lider bun. În general cu familia Nistor am avut o relaţie de prietenie. Nu am avut animozităţi, discuţii în contradictoriu, niciodată, pe nicio speţă. Atât personal, cât şi din punct de vedere politic", a mai completat sursa citată. Întrebat ce părere are despre Marioara Nistor ca posibil preşedinte al PMP Brăila, Botea a evitat să se pronunţe, reiterând ideea că astfel de aspecte urmează să fie dezbătute la partid.
PMP-iştii ar cam vrea două sedii
Interesant de menţionat este faptul că, în prezent, atât PMP Brăila, cât şi organizaţia judeţeană a UNPR-iştilor beneficiază de câte un sediu, în centrul vechi al oraşului, ambele pe strada Mihai Eminescu. Mai mult, cel deţinut de unionişti este unul extrem de generos şi foarte frumos reabilitat sub conducerea Marioarei Nistor. Redactorii noştri au încercat să afle totuşi în care dintre cele două sedii ar înclina PMP-iştii să îşi desfăşoare activitatea. Botea a afirmat că va face demersuri către Primăria Municipiului pentru a le păstra pe amândouă. "Conform legii noi trebuie să avem birou parlamentar, biroul pentru consilierii judeţeni. Probabil că unul dintre sedii va avea scopul acesta. E posibil, dar nu pot să spun de acum. Vreau să o discutăm şi cu Primăria. E o treabă administrativă pe care o rezolvăm conform legii. Noi avem închiriat acel spaţiu pe termen nedeterminat", a conchis Botea.