Nicolae Forminte şi-a reluat activitatea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nicolae Forminte şi-a reluat activitatea

* în săptămânile următoare el îşi va afla noile sarcini

Nicolae Forminte, care iniţial a declinat colaborarea cu noul colectiv coordonator, a avut o întâlnire cu Octavian Bellu, Mariana Bitang şi oficiali ai Federaţiei, în care s-a stabilit modul de colaborare. "A fost o şedinţă operativă de lucru pe plan intern pentru stabilirea sarcinilor. Domnul Forminte şi-a reluat locul în pregătire şi merge mai departe. El este de sâmbătă în cantonamentul lotului. Am avut o discuţie de principiu, urmând ca întreg colectivul tehnic, după o săptămână sau două de acomodare, să-şi împartă sarcinile pe aparate, de pregătire fizică, chestiuni de bucătărie internă. Avem obiective importante la Mondiale, la JO, încercăm să ne adunăm ca să le îndeplinim'', a declarat pentru Agerpres Mircea Apolzan, secretar general al FRG.
Adrian Stoica, preşedintele FRG: ''Domnul Forminte a avut câteva zile de concediu, acum a revenit şi rămâne de văzut în continuare cum merg lucrurile, nu e nimic spectaculos. Va avea sarcini ca fiecare om din colectivul tehnic. Din punctul meu de vedere, toţi specialiştii în gimnastică au ce face în această ramură de sport. Problema este să aibă dorinţa de colaborare şi să vină cu sufletul deschis. Dacă nu, atunci lucrurile cu siguranţă nu vor merge''.
Lotul feminin de gimnastică se pregăteşte deocamdată la Izvorani, urmând ca pe parcursul pregătirii să se ajungă la cea mai bună soluţie şi pentru fete, care, din toamnă, vor fi nevoite să revină la Deva, odată cu începerea şcolii. ''Încercăm să ne aranjăm de aşa măsură, încât să mulţumim pe toată lumea, colectivul tehnic, colectivul de sportive. Încercăm să găsim o soluţie de compromis. Din toamnă, fetele trebuie să-şi reia şcoala la Deva şi trebuie să vedem cum vom regla lucrurile, ca să nu sufere cu pregătirea şcolară'', a adăugat Apolzan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro