Niciun caz de pestă a rumegătoarelor mici la Brăila. Unii crescători nu cred în această boală, dar se tem de restricții | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Niciun caz de pestă a rumegătoarelor mici la Brăila. Unii crescători nu cred în această boală, dar se tem de restricții

* în fermele de ovine și caprine din Brăila nu sunt semne deocamdată de pestă * DSVSA Brăila a confirmat că, momentan, nu există niciun caz confirmat pe raza județului, însă luna aceasta a existat o suspiciune * din cauza acestei boli, mulți crescători din Brăila care mizează pe export riscă pierderi însemnate dacă se interzice, la o scară mai largă, importul de animale vii din România, așa cum au anunțat deja câteva țări * la data de 19 august, la nivel național evoluau 60 de focare de pestă la micile rumegătoare, fiind afectate peste 230.000 de animale

 

 

 

Fermele de ovine și caprine din Brăila nu au înregistrat până acum niciun caz de pestă, la micile rumegătoare. Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), până în prezent, nu a fost confirmat niciun caz pe raza județului, însă a fost raportată o suspiciune, care ulterior a fost infirmată, în urma analizării probelor în laborator. Crescătorii, în schimb, nu-și fac prea mari probleme, cel puțin nu toți. Unii nu cred că există această boală la ovine și caprine și consideră că totul este doar o invenție, cu scopul de a afecta exporturile de animale din țara noastră. ”Deocamdată, animalele mele sunt bine mersi. Să dea Domnul să rămână așa! Nu există nicio pestă sau dacă e ceva, a fost adus virusul intenționat, că România e printre cei mai mari exportatori de ovine. Mai știți că a fost la un moment dat, să fie vreo 8, 9 ani în urmă când se auzea că apare boala limbii albastre, după am avut și pesta porcină, care a făcut ravagii la Brăila. Eu export în țările arabe, altfel nu se merită să crești oi!”, ne-a spus Cristi Orzan, un crescător de animale din Brăila, care deține aproape 300 de capete de ovine.

La Brăila, singura suspiciune de pestă, din acest an, la micile rumegătoare a fost semnalată la începutul lunii august, potrivit conducerii DSVSA Brăila. ”Da, am avut o suspiciune, la Stăncuța și am trimis probe la Constanța, la un laborator (...) De aproximativ 10 zile nu am primit nicio notificare de la celelalte județe, iar în Brăila nu avem probleme”, a precizat directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brăila, Peltea Costică.

 

60 de focare de pestă și peste 230.000 de animale sacrificate

La nivel național, la data de 19 august a.c. , evoluau 60 de focare de pestă la micile rumegătoare, în 8 exploatații comerciale, 14 exploatații comerciale de tip A, 37 de exploatații non profesionale și la o stână. Per total vorbim de 232.927 de animale existente în baza națională de date a sistemului de identificare și înregistrare a animalelor (BND-SNIIA), respectiv: 49 de focare în județul Tulcea, în 10 localități, cu un efectiv total de peste 200.000 de capete; 9 focare în județul Constanța, în 6 localități, care numără aproape 6.900 de animale; un focar în județul Timiș, într-o exploatație comercială cu 12.500 de capete și un focar în județul Ialomița, la o stână, care numără aproape 600 de animale. Conform procedurilor, aici s-au institut deja zone de protecție și au fost stabilite măsuri pentru limitarea extinderii bolii.

Specialiștii în domeniu precizează că acest virus nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire, virusul fiind distrus prin prepararea termică. În schimb, poate provoca pagube însemnate crescătorilor, pentru că în exploatațiile afectate animalele trebuie sacrificate. În acest sens, autoritățile amintesc crescătorilor de animale, că orice suspiciune de boală trebuie notificată, în cel mai scurt timp, la DSVSA.

 

La Brăila sunt 11 centre de colectare/carantină

Datele din evidența Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Brăila, puse la dispoziție cotidianului ”Obiectiv” arată că, în acest moment în Brăila există 11 centre de colectare. Numai aici au intrat în acest an, în primele 7 luni, un număr de 114.265 de ovine și 416 caprine, din care au plecat deja la export aproximativ 60.000 de ovine și 650 de caprine. Potrivit aceleiași surse, la începutul lunii august, în centrele de carantină se aflau 32.903 de ovine și 1.945 de caprine.

În ceea ce privește condițiile sanitare veterinare pentru comerț, însemnând circulația intracomunitară și exportul cu animale vii din specia ovină și caprină, ANSVSA informează operatorii economici care desfășoară sau intenționează să desfășoare activități de comerț intracomunitar sau export cu rumegătoare mici, că, în perioada evoluției pestei în România, aceștia trebuie să respecte, pe lângă regulile de certificare sanitar veterinară și obligații suplimentare de testare.

Deja țări precum Grecia și Rusia au interzis importul de ovine și caprine din România, în timp ce Bulgaria a emis avertismente să nu mai fie cumpărată carne de la noi.

 

România, în topul exportatorilor !

Potrivit unui raport al Organizației Animal International, în 2017, România a fost cel mai mare exportator de ovine. Cei mai mari importatori au fost în afara Uniunii Europene, dar și în ziua de astăzi este la fel. Același raport mai arăta că, în 2017, țara noastră a exportat ovine vii în valoare de aproape 175 de milioane de euro, iar țara în care s-au îndreptat cele mai multe oi românești a fost Libia.

Cinci ani mai târziu, conform unor date statistice comerciale centralizate de ”OEC World”, România se menține în topul exportatorilor mondiali de ovine vii, valoarea exporturilor fiind de 278 de milioane de dolari (USD). Pe următorul loc, după țara noastră a fost Iran, cu exporturi de ovine în valoare de 242 de milioane de dolari, urmat de Spania care a exportat ovine de 194 de milioane de dolari, Iordania (166 milioane USD) și Portugalia (95,4 milioane USD).

Cât privește importurile, tot în 2022, datele comerciale din evidența ”OEC World” mai arătau că principalii importatori mondiali de oi vii au fost Kuweit, care a tranzacționat în acest scop 328 de milioane de dolari. Pe locul 2 a fost Arabia Saudită care a cumpărat ovine în valoare de 287 de milioane de dolari. Pe locul 3, Iordania cu importuri de oi vii în valoare de 206 milioane de dolari, urmată de Israel (113 milioane USD), dar și de Qatar (97,4 milioane USD).

Datele comerciale centralizate de OEC mai spun că, în 2022, oile vii au fost printre cele mai comercializate produse din lume. Mai exact, dintr-un top de 4.648 de produse, oile vii au fost al 1.668-lea, cel mai comercializat produs din lume.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro