• luni, polițiștii au intervenit la 42 de evenimente, iar pentru neregulile constatate au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 46.000 de lei • duminică, polițiștii au aplicat 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.430 de lei, conform O.U.G. nr.195/2002, dintre care 62 pentru opriri/staționări neregulamentare
În scopul depistării factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța oamenilor, polițiștii sunt permanent în acțiune. Săptămâna a început cu acțiuni de control pe toate liniile, asta după un week-end plin cu controale și amenzi.
Luni, 26 februarie, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 18 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Oamenii legii au intervenit la 42 de evenimente, 34 dintre acestea fiind sesizate prin apel de urgență 112. ”Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 149 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 46.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 6 permise de conducere și au ridicat 4 certificate de înmatriculare”, au precizat polițiștii.
Peste 60 de amenzi pentru opriri/staționări neregulamentare
Duminică, 25 februarie, în intervalul orar 06:30 - 13:30 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier au acționat în municipiu pentru reducerea riscului rutier, creșterea gradului de siguranță rutieră și a vizibilității elementului polițienesc și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul conducerii pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, polițiștii au acționat pentru combaterea opririlor și staționărilor neregulamentare. În acest context au fost controlate vehicule, 196 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și drugtest. ”Au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de 24.430 de lei, conform O.U.G. nr.195/2002, dintre care 62 pentru opriri/staționări neregulamentare, 5 pentru neportul centurii de siguranță, 3 pentru alcool și restul pentru ale abateri. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 permise de conducere pentru alcool, au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare”, au transmis polițiștii.
Tot duminică, în intervalul orar 09:00 - 12:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila sprijiniți de jandarmi și poliție locală au acționat în sistem integrat în zona piețelor din municipiul Brăila și a centrelor comerciale, în scopul prevenirii faptelor antisociale. Au fost legitimate 39 de persoane, au fost controlate 22 de vehicule, testați 21 de șoferi și verificate unități de alimentație publică de tip cafe-bar, amenzile aplicate fiind în valoare totală de 3.630 de lei.