• poliţiştii nu îi scapă din ochi, în această perioadă, pe comercianţii din pieţe sau pe şoferii care aleargă după cumpărături, fără a mai ţine cont de lege
Activităţile ilegale de comerţ sunt în atenţia poliţiştilor. În ziua de 8 decembrie, efective de ordine publică şi de la Rutier, împreună cu lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat acţiuni pe raza municipiului şi judeţului. Comercianţii au fost luaţi la întrebări dar nici şoferii aflaţi în trafic nu au scăpat.
Echipajele aflate în misiune au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 11.500 lei, dintre care 25 conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi opt la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Au fost ridicate în vederea suspendării 7 permise de conducere.
La ora 21.00, în plasa poliţiştilor din Însurăţei a picat un tânăr de 27 de ani, din comuna Râmnicelu, aflat la furat. Acesta tocmai încerca să părăsească incinta unui magazin, ieşind pe o fereastră, pe care anterior o forţase. Asupra tânărului a fost găsită suma de 520 lei, bani pe care i-a sustras din magazin, pe numele lui fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat.