Nici dacă ai fi masochist nu ai ieşi cu Viorica Dăncilă candidat la Cotroceni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nici dacă ai fi masochist nu ai ieşi cu Viorica Dăncilă candidat la Cotroceni

Nu am votat în viaţa mea PSD şi cu siguranţă nici nu îmi voi da votul vreodată acestui partid. Dar asta nu înseamnă că nu urmăresc ce se întămplă în PSD, cine ajunge să facă jocurile în acest partid, pentru că liderii aleşi vor impune apoi politicile în teritoriu, deci implicit în Brăila.

Când am auzit că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, mi s-a luat o piatră de pe inimă. Adică m-am liniştit. Nu că PSD ar mai reprezenta un pericol major la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, dar m-am gândit că dacă vor ieşi cu un candidat mai acătării s-ar putea să le crească şansele, eventual să provoace surprize.

Viorica Dăncilă nu va fi votată nici de membrii PSD. Cel puţin asta este opinia mea. Mai degrabă va lua voturi expiratul de Tăriceanu decât Viorica Dăncilă. Este anectodic faptul că o persoană absolut neinstruită ca Viorica Dăncilă, care nu doar că nu se pricepe la nimic, dar nu ştie nici să se exprime corect în limba română, ar putea ajunge şeful statului.

Nici în bancurile cu Bulă nu s-a pomenit aşa ceva. Iată însă că la PSD s-a votat o astfel de enormitate. Un lucru e cert: nu ştiu voi, dar eu o să mă distrez maxim în campania electorală pentru prezidenţiale. Imaginaţi-vă o confruntare electorală cu Viorica Dăncilă în prim plan. Nu contează cu care candidat va intra în competiţia televizată. Oricine ar fi, spectacolul va fi garantat.

Spuneţi-mi măcar un domeniu de activitate unde d-na Viorica Dăncilă nu că excelează, ci măcar s-ar descurca onorabil. Că la politică externă e limpede că e varză călită (dacă o întrebi, nu cred că ştie să spună nici capitalele ţărilor europene), iar în ceea ce priveşte siguranţa naţională - am numit aici doar două dintre atribuţiile preşedintelui României – Viorica Dăncilă e clar pe lângă subiect.

Nu mai amintesc de greşelile gramaticale pe care cu siguranţă le va face în cursul dezbaterilor, unde încărcătura emoţională este peste medie iar eventualele derapaje verbale pot da de furcă şi intelectualilor bine pregătiţi, darămite unei foste gospodine originară din Videle.

Probabil că PSD-iştii au vrut să îşi taie singuri craca de sub picioare, aşa că au nominalizat-o pe Viorica Dăncilă drept candidat al partidului în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Ei bine, cred că PSD-iştii şi-au atins scopul, pentru că prin această mişcare vor reuşi să îşi dea cu tesla în candidatură. Le urez mult succes în demersul lor de a se face iremediabil de râs. (Stan Şi Bran)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro