Nevăzătorii, la plimbare “orbeasca” pe Esplanada Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nevăzătorii, la plimbare “orbeasca” pe Esplanada Dunării

banda de ghidaj pentru nevăzători, amenajată în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a Esplanadei, nu a fost nici acum reparată, deşi e distrusă de 4 ani • investiţia, care  a costat peste 22.000 de lei, trebuia să vină în sprijinul persoanelor cu deficienţe de vedere, numai că, la nici un an de la inaugurare, acele plăcuţe cu bavuri din material sintetic au fost rase, “din greşeală”, de oamenii de la serviciul de salubritate

 

Singurul marcaj tactil pentru nevăzătorii din Brăila, distrus încă din iarna lui 2015, în urma activităţilor de deszăpezire, arată la fel şi după 4 ani. Este vorba despre banda de ghidaj pentru nevăzători, amenajată în cadrul proiectului de reabilitare şi modernizare a Esplanadei Brăila. Investiţia, care a costat peste 22.000 de lei, trebuia să vină în sprijinul persoanelor cu deficienţe de vedere, numai că, la nici un an de la inaugurare, acele plăcuţe cu bavuri din material sintetic au fost rase, din greşeală”, de pe granitul mozaical. Asta au lăsat în urma lor muncitorii de la serviciul de salubritate al oraşului Brăila după ce au deszăpezit, pe repede înainte, platoul pietonal de pe Esplanadă. Şi, dacă la acea vreme conducerea Brai-cata şi-a asumat vina şi a recunoscut că au fost presaţi de timp, acum nimeni nu-şi mai asumă greşeala. Nu ştim cine a desfăcut-o. E clar că pe constructor nu-l putea obliga să o pună, întrucât nu a deteriorat-o el . După ce o să se facă recepţia, o să o pună cei care iau în primire respectiva investiţie”, a declarat Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Strategii Locale şi Regionale (DSPPDRI) Brăila. Adică Primăria Brăila va suporta, în cele din urmă, paguba din cadrul acestui proiect, instituţie care are, de altfel, în subordine şi serviciul de salubritate al oraşului, care s-a ocupat la acel moment de deszăpezirea Esplanadei. În faţa noastră, niciodată angajaţii Brai-cata nu au recunoscut. Atunci i-am bănuit probabil, pentru că ei erau reponsabili cu deszăpezirea pe platou. Brai-cata nu e în subordinea mea, nici serviciile care se ocupă de deszăpezire. Dacă aşa s-a constatat atunci că nu-i de vină Brai-cata, aşa a rămas”, a mai spus conducerea DSPPDRI Brăila. Potrivit acesteia, lucrările de reparaţie vor începe imediat ce se vor încheia şi procedurile de recepţie a proiectului, adică “luna asta” .

Conform situaţiei de lucrări, marcajul tactil pentru nevăzători se întindea pe o distanţă de 66 metri liniari în zona fântânilor cinetice, dar cum acesta a fost distrus, beneficiarii acestei investiţii recunosc că asta îi derutează şi mai mult. Adrian este unul dintre cei 2.000 de brăileni care au probleme de vedere şi figurează în documente cu handicap mediu. De aproape 50 de ani, vederea lui este limitată la un simplu baston după care se ghidează. “Nu vreau să mă plâng. Eu sunt recunoscător că s-a gândit, totuşi, cineva şi la noi şi le-au amenajat la acel moment.  Într-adevăr, ne era de mare ajutor acel marcaj, pentru că era singurul din Brăila şi mai ieşeam şi noi. Eu sper, totuşi, să se repare şi poate să se amenjeze mai multe astfel de benzi de ghidaj, dacă există posibilitatea”, a transmis Adrian.

Reabilitarea Esplanadei şi a zonei pietonale aferente au costat 14 milioane de lei, bani proveniţi atât din fonduri europene cât şi de la bugetul local.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro