Nereguli crase în sectorul panificaţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nereguli crase în sectorul panificaţie

Poliţiştii din Brăila şi Galaţi au confiscat, în urma unei acţiuni ce a vizat sectorul panificaţie din ambele judeţe, peste 15 tone de făină şi 11 tone de tărâţe şi au aplicat amenzi consistente. Ţinta au fost firmele din domeniul producerii şi comercializării produselor de panificaţie, unde de-a lungul timpului au fost mereu probleme legate de respectarea legislaţiei în domeniul fiscal. Potrivit datelor prezentate de poliţişti, pe parcursul acţiunii au fost verificaţi 16 agenţi economici, aceştia având 37 puncte de lucru. Ca urmare a controalelor efectuate, în afară de confiscarea cantităţilor de tărâţe şi făină menţionate anterior, pentru care nu existau documente legale de provenienţă, poliţiştii au aplicat şi 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 122.100 lei (1,2 miliarde de lei vechi). Totodată, au fost înregistrate şase dosare penale, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, administratorii societăţilor comerciale neînregistrând în evidenţele financiar-contabile veniturile obţinute din vânzarea unor cantităţi de făină şi a produselor de panificaţie fabricate şi comercializate, bugetul de stat fiind prejudiciat cu peste 132.000 lei.
De menţionat este că Ministerul Agriculturii a anunţat că împreună cu Garda Financiară şi Poliţia va efectua, în intervalul iulie - octombrie 2009, controale la agenţii economici ce activează pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, pentru a verifica respectarea legislaţiei din sector. Astfel, în cadrul unor acţiuni corelate între cele 3 instituţii, vor fi efectuate controale la toţi agenţii economici persoane fizice şi juridice ce recoltează şi valorifică produse cerealiere, transportă, achiziţionează, comercializează sau depozitează aceste produse. Lista judeţelor unde se va concentra atenţia Ministerului Agriculturii include Brăila alături de Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Constanţa, Teleorman, Timiş, Arad şi Olt, cu posibilitatea extinderii acţiunii de control şi în alte zone.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro