Trimis în spatele gratiilor după ce şi-a batjocorit bunica de 75 de ani, la beţie, nepotul violator din localitatea Corbu Nou a încercat să îşi recapete libertatea. Tatian Stoian a declarat recurs împotriva măsurii arestării preventive, însă eforturile lui au fost zadarnice. Judecătorii Tribunalului Brăila nu i-au dat câştig de cauză, violatorul rămânând în arest. "Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Stoian Tatian. Menţine încheierea atacată. Definitivă", este soluţia dată de Tribunalul Brăila în ziua de 14 ianuarie.
În week-end, individul care şi-a ameninţat bunica maternă cu un cuţit şi a obligat-o să întreţină raporturi sexuale cu el a fost săltat de oamenii legii şi dus în faţa Judecătoriei Brăila. Pe numele lui Tatian Stoian, în vârstă de 33 de ani, instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru infracţiunile de viol şi incest. Suspectul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Bătrâna de 75 de ani i-a căzut victimă nepotului în urmă cu o săptămână. În noaptea 4 spre 5 ianuarie 2014, bărbatul şi-a satisfăcut nevoile sexuale cu sărmana femeie, care a cerut ajutor vecinilor după ce violatorul a adormit. După comiterea faptei, individul s-a făcut nevăzut, pentru a nu fi prins de poliţişti, însă după o săptămână de investigaţii în teren, oamenii legii i-au dat de urmă. În anul 2002, acelaşi bărbat a mai comis un viol şi a fost condamnat la 6 ani închisoare, însă anii petrecuţi la puşcărie nu l-au liniştit.