Nemulţumirea lui Dan Păun: Brăila nu are un cod al oraşului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nemulţumirea lui Dan Păun: Brăila nu are un cod al oraşului

• consilierul municipal Dan Păun (preşedintele interimar al PPUSL Brăila) susţine că oraşul şi judeţul arată mai bine după ultimii patru ani de mandat, însă are şi o mare nemulţumire • acesta a afirmat că este nevoie de realizarea şi adoptarea unui cod al oraşului realizat de arhitecţi şi specialişti în domeniu • Păun este de părere că doar printr-un astfel de cod s-ar putea stabili un standard sub care să nu scadă lucrările realizate la nivelul oraşului

 

Preşedintele interimar al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) Brăila, consilierul municipal Dan Păun, este nemulţumit că nu a reuşit să convingă administraţia PSD în acest mandat privind necesitatea adoptării unui cod al oraşului. Acesta i-a lăudat pe social-democraţi, spunând că aspectul oraşului şi al judeţului s-a îmbunătăţit mult în timpul mandatului care se apropie de final, însă s-a arătat dezamăgit că multe dintre propunerile sale au fost puse “la păstrare”.

“Să separăm lucrurile, una este să gestionezi oraşul - şi acesta într-adevăr arată mai bine decât acum patru ani -, şi alta este să prioritizezi proiectele. Este evident că având majoritatea în Consiliul Local Municipal şi-au prioritizat proiectele dumnealor. Mi se pare normal, la fel aş face şi eu. Iar celelalte vin pe măsură ce se întrunesc condiţiile, ca să spun aşa. Spre exemplu, una dintre marile mele nemulţumiri este că nu avem încă un cod al oraşului, ca să mă exprim aşa, şi să îl votez”, a declarat Păun.

Şeful PPUSL Brăila s-a lăudat că el a fost cel care l-a convins pe Marian Dragomir să propună CLM Brăila un proiect de hotărâre privind supraimpozitarea celor care nu îngrijesc clădirile din Centrul Istoric. Păun a ţinut totuşi să puncteze că şi-ar fi dorit ca măsura să vizeze întreg oraşul, nu doar Centrul Vechi. Plecând de la asta, consilierul a explicat de ce a decis să promoveze constant ideea de cod al oraşului, realizat de arhitecţi şi specialişti, care să indice foarte clar limitele calitative ale tuturor lucrărilor care se realizează, aspectul şi multe altele.

“Nu poţi să faci un regulament ca la Armată, dar să stabilim un nivel de zgomot peste care să nu se treacă, un nivel de trafic peste care să nu se treacă, o calitate a materialelor folosite în construcţiile şi reparaţiile din oraş. Să vă dau un exemplu: capacele de canalizare sunt de foarte proastă calitate. Există principiul acela idiot prins de cineva în legislaţie cu «preţul cel mai mic». Dar este un principiu prost, pentru că preţul cel mai mic are şi calitatea cea mai mică. Aş stabili un standard sub care să nu se treacă. «Indiferent cine face lucrarea din oraş, să cumpere capace de canalizare de genul x». Ca să nu mai clămpăne şi să avem zgomot noaptea prin oraş. V-am dat un singur exemplu, dar sunt multe. De asta spun că este nevoie de un cod al oraşului. Când se repară, se repară într-un fel, când se construieşte - nu spun să îşi facă toată lumea casa roz, nu e cazul -, dar un cod al oraşului trebuie făcut, să ştim exact cum facem şi ce facem!”, a declarat Păun.

Tot recent, consilierul a vorbit şi despre reguli privind spaţiile verzi din jurul blocurilor. Acesta s-a arătat deranjat de faptul că unele garduri vii ridicate de cetăţeni sunt stricate, deşi SEROPLANT nu are deocamdată capacitatea să le îngrijească aşa cum ar trebui. De altfel şi aceasta este o problemă despre care Păun consideră că s-ar rezolva după adoptarea unui cod al oraşului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro