"În cazul în care s-ar fi iniţiat procedura de licitaţie deschisă în luna aprilie(...) ar fi fost în total 84 de zile pentru aplicare, însemna deja în luna august, deci în septembrie trebuia încheiată monitorizarea, trebuia să iau şi să închei un alt contract pe banii bugetului de stat pentru monitorizare ca să pot să-mi respect obligaţia faţă de UE", a spus Nemirschi, susţinând totodată că un factor al întârzierilor a fost că bugetul de stat pentru anul 2009 a fost aprobat în luna februarie. Ministrul a mai precizat că 75% din programul sectorial este asigurat din fonduri europene, iar 25% din fonduri de la bugetul de stat.
De asemenea, în ceea ce priveşte contractul de publicitate, Nemirschi a precizat faptul că a fost încheiat la nivelul euro/lei din anul 2008, şi nu de anul acesta.
Ministrul Mediului a susţinut că procedura de achiziţie prin negociere directă a fost desfăşurată în limitele OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi că au fost anunţate organismele din cadrul Ministerului de Finanţe care monitorizează aceste achiziţiile. De asemenea, el a explicat că "s-a decis extinderea serviciilor de difuzare, aferente etapei 2" prin respectiva procedură din Planul de comunicare şi promovare a fost aprobat de CE în iunie 2008. Nemirschi a mai spus că, în acest caz, "automat ar fi trebuit să se suplimenteze fondurile necesare pentru un nou contract de monitorizare. Asta ar fi însemnat să am fonduri necesare deci pentru un nou contract, trebuia să suplimentez fondurile pentru contractul de monitorizare, că era vorba de altă perioadă, deci altă muncă, fonduri care puteau fi asigurate în acest caz numai din bugetul de stat, nu mai vorbim de contribuţia Europei întrucât această cheltuială suplimentară nu este eligibilă pentru programul sectorial".