Nechita vrea urgentarea recondiţionării ceasului de pe Primărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nechita vrea urgentarea recondiţionării ceasului de pe Primărie

• consilierul judeţean PNL Ovidiu Nechita i-a solicitat, recent, preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac să urgenteze recondiţionarea ceasului de pe Palatul Administrativ pentru ca orologiul să indice ora fixă, aşa cum o făcea în trecut • acesta a avut o intervenţie în cadrul celei mai recente şedinţe a mini-Parlamentului judeţean, cu precizarea că dacă preşedintele este preocupat de reabilitarea clădirii, ar trebui să se concentreze pe acest obiectiv în mod special • Chiriac a punctat la rândul său că ceasul este prins în cadrul unui proiect mai mare de reabilitare a întregului Palat Administrativ, pentru care se încearcă accesarea de fonduri europene

 

Consilierul judeţean PNL, Ovidiu Nechita, consideră că preşedintele CJ Brăila ar trebui măcar să încerce să recondiţioneze ceasul de pe clădirea Palatului Administrativ în cadrul acestui mandat, astfel încât orologiul să indice ora exactă, aşa cum o făcea în trecut. Liberalul a avut o intervenţie pe acest subiect, la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean, cerându-i explicaţii lui Francisk Chiriac despre planurile sale privind renovarea ceasului, pe care îl consideră un simbol al Brăilei.

“Cum de vă scapă de atâta timp, de doi ani de zile, acest ceas pe care îl avem şi care este reprezentativ pentru Brăila? Când eram mic - şi probabil că nu numai eu, poate că şi alţii -, ne simţeam mândri, ne bucuram când veneam undeva pe Faleză şi auzeam ora exactă. Ce se întâmplă? Alte judeţe, Craiova etc. ştiţi foarte bine că sunt diferite locaţii care au ceva reprezentantiv pentru oraş. Dacă tot vreţi să băgaţi bani în această clădire, nu credeţi că ar trebui să începeţi cu faţada? Reprezintă ceva acest ceas pentru dumneavoastră?”, l-a întrebat Nechita pe şeful Consiliului Judeţean.

Chiriac a replicat că recondiţionarea ceasului, dar şi a întregii clădiri a Palatului Administrativ se va întâmpla în viitorul apropiat, în cadrul unui proiect pe fonduri europene. Şeful CJ a explicat că deocamdată solicitarea administraţiei este în evaluare.

“Pentru toată această clădire, Palatul Administrativ, deci inclusiv ceasul, este depus un proiect european. Este în evaluare. Aşteptăm. Include şi repararea ceasului, modernizarea tuturor spaţiilor de aici, inclusiv cele care sunt date la Primărie şi Prefectură. Toate vor intra în acest proiect. Deocamdată putem să facem reparaţii minimale, dar nu trebuie să se suprapună, ca investiţie, pe proiectul respectiv”, a declarat Chiriac.

Întrebat de liberal dacă a făcut vreo analiză înainte să vadă care este starea exactă a clădirii şi a ceasului, Chiriac a replicat că s-a făcut un asemenea studiu tocmai înainte de depunerea acestui proiect pentru obţinerea de finanţare de la Uniunea Europeană.

“Da, este pe proiectul mare. Sunt toate sumele şi devizele. E proiect depus pe fonduri europene. Ne dorim modernizarea întregii clădiri”, a conchis Chiriac.

Şi consilierul judeţean PND, Cătălin Iordache, a avut un comentariu ironic la acest subiect afirmând: “Eu susţin ideea domnului Nechita, dar cu amendamentul ca la ora exactă să cânte «Omul bun şi pomul copt» (n.r. - piesă folosită ca imn în trecut de PDL).

“Nu e cazul să facem glume”, a replicat Chiriac.

“Dar ce, asta e glumă? E imnul unui partid, domnule preşedinte. Dar ce credeţi că numai PSD-ul e partid?”, a conchis Iordache.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro