Inculpatii spun ca li s-a cerut 5.000 de euro taxa de protectie
Depistati cu cite un pistol de gaze asupra lor, Frecea si finul sau, Secelean, au prezentat politistilor permise legale de folosire a armelor. Ei sustin ca au fost in legitima aparare si ca, de fapt, Corbu ar fi nu victima, ci personajul negativ. Valentin Marius Frecea le-a spus anchetatorilor ca nu face parte din nicio grupare interlopa, dar ca "are multi dusmani datorita situatiei financiare bune". Mai mult, invinuitul a declarat ca, de frica lui Mihai Vincler, care-i ceruse taxa de protectie, a fost silit sa plece in Spania, in 2005 si sa se intoarca in Braila abia in august a. c., dupa arestarea respectivului. Frecea mai spune ca, pe 8 decembrie, l-a reclamat la politie pe Stanel Corbu, liderul din Obor - Lacu Dulce, care-i ceruse unui amic de-al sau taxa de protectie 5.000 de euro si care, prin oamenii lui, i-ar fi trimis amenintari cu moartea familiei. El precizeaza ca, de fapt, tinerii care se aflau in zona Pietei Mari - circa 30 la numar - au fost cei care l-au atacat pe el si pe amicii sai cu "sabii, lopeti si cutite", fiind nevoit sa foloseasca pistolul, tragind citeva focuri la intimplare, la fel ca si Secelean. Altfel spus, Ionita a fost impuscat din greseala. De cealalta parte, tinerii audiati - care s-au aflat in zona de conflict - au declarat ca nu au nicio legatura cu prezenta lui Corbu si a Hummer-ului la Piata Mare si ca au fost atacati fara niciun motiv. Mai mult, ei spun ca in conflict ar fi fost implicati, afara de cei patru suspecti retinuti deja, si alti indivizi imbarcati in autoturisme, printre care fratii Adrian si Gabriel Doda. Conflictul - care a pus pe jar Politia si Jandarmeria braileana - este al doilea iscat in mai putin de o saptamina. Dupa emiterea mandatelor de arestare, ieri seara, prim-procurorul Fanel Mihalcea s-a aratat satisfacut de cursul anchetei penale, precizind ca acesta este "rezultatul muncii politistilor si procurorilor braileni, care au dat dovada de obiectivitate".