Noi dezvăluiri în "dosarul" "Debarcări în lanţ din PDL". După ce a apărut în ziarul "Obiectiv" declaraţia politică a fostului preşedinte al Organizaţiei de Femei de la PDL, Reliana Bogdan, preşedintele de partid Alexandru Nazare lansează propriile ipoteze legate de demisia democrat liberalei. Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Nazare a sugerat că Reliana Bogdan ar urma să-şi desfăşoare activitatea profesională în fruntea societăţii de turism "Rocreativ", înfiinţată de liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Nazare consideră că recentele demisii depuse la PDL reprezintă, de fapt, o reacţie a sistemului transpartinic ce domină politica brăileană "la faptul că PDL-ul face opoziţie serioasă la Brăila".
"Ca preşedinte al unei organizaţii politice sunt judecat în funcţie de performanţă şi dat fiind faptul că că nu am dat afară pe nimeni de când sunt preşedinte al acestei organizaţii, singurele mele cerinţe au fost să facă opoziţie şi să facă treabă la partid. N-am avut mari pretenţii. Dar se vede treaba că din această dorinţă a mea, de a face opoziţie la Brăila, de a nu rata niciun subiect care apare pe agenda publică, nu toată lumea este de acord. Adică sistemul reacţionează, în sensul că dacă doi consilieri PDL pleacă, ca să vină doi consilieri USL, eu nu pot să-i cred pe cuvânt pe amândoi că s-au lăsat de politică. Reliana Bogdan cred că a fost creativă cu demisia, «rocreativă» cu demisia asta intempestivă a ei. Adică, deodată, nu s-a mai regăsit în partid. M-am şi înfricoşat. Săraca femeie! Deodată nu se mai regăsea pe aici. Chiar am întrebat: «doamna Bogdan, ce s-a întâmplat de nu vă mai regăsiţi?»«Păi nu, că nu mai vreau să fac politică» (...) Bine, cred că suntem oameni serioşi. Ştim că astfel de explicaţii sunt de faţadă. Dacă vrea să-şi relanseze cariera profesională, Doamne fereşte să nu o fi «ischitit» cineva, să-i fi propus vreo chestiune legată de un post. Eventual director la «Rocreativ» sau altceva, nu ştiu", a declarat, ironic, Alexandru Nazare.