Nazare cere demisia prefectului Obreja | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nazare cere demisia prefectului Obreja

Deputatul Alexandru Nazare, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Brăila, spune că a transmis Primăriei şi Consiliului Judeţean solicitări pentru a face publice atât cheltuieilile cu deszăpezirea din această perioadă cât şi numărul de utilaje şi cantitatea de material antiderapant utilizate. De asemenea, reprezentanţii Opoziţiei cer lista tuturor companiilor care au contracte de deszăpezire încheiate cu Primăria şi Consiliul Judeţean, precum şi lista subcontractorilor acestora. "Atât municipiul Brăila, cât şi întreg judeţul au fost paralizate în această perioadă de incompetenţa administraţiei locale de a reacţiona în situaţii de urgenţă. Prefectul de Brăila, cel responsabil de coordonarea activităţii de intervenţie, trebuie să fie demis pentru că mii de oameni au rămas izolaţi. Primăria şi Consiliul Judeţean trebuie să dea socoteală cum au fost realizate contractele pentru deszăpezire şi cât s-a facturat în această perioadă, având în vedere ca utilajele ori au fost inexistente, ori au fost scoase la defilare, în timp ce cartiere şi sate întregi au rămas îngropate în zăpadă. (...) Am solicitat Primăriei şi Consiliului Judeţean să facă publice şi toate achiziţiile publice făcute prin încredinţare directă în aceasta perioadă, sub justificarea instituirii stării de alertă. Degeaba avem stare de alertă dacă mii de oameni rămân izolaţi, iar singura preocupare a autorităţilor locale este să direcţioneze bani către firmele apropiate", a declarat Alexandru Nazare într-un comunicat de presă transmis astăzi, 29 ianuarie, redacţiei "Obiectiv". Acesta atrage atenţia că autoritaţile locale aveau posibilitatea să se doteze cu utilaje de deszăpezire şi intervenţie în caz de urgenţă proprii, prin fondurile europene. Mai exact, deputatul spune că administraţia locală ar fi putut obţine bani prin axa 3.3 din Programul Operaţional Regional iar primăriile din mediul rural prin măsura 322 a Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.

Ponta şi deszăpezirea pentru "clientela de partid"

Vicepreşedintele PDL a ţinut să precizeze că Guvernul USL avea disponibile încă din 2012 fonduri europene pentru utilaje de deszăpezire, astfel încât banii publici să nu fie direcţionaţi către "firmele clientelei de partid". Concret, acesta spune că în primavara anului 2012, Guvernul a obţinut acordul de principiu al Comisiei Europene, astfel încât şi CNADNR şi CFR să îşi poată achiziţiona din fonduri europene nerambursabile utilaje proprii, moderne, cu care să efectueze aceste operaţiuni. "În urma discuţiilor cu oficialii Comisiei Europene a rezultat că vor putea fi finanţate utilaje care să acţioneze pe reţele europene de drumuri şi pe căile ferate, precum şi pe căile navigabile, iar Ministerul Transporturilor urma să transmită o analiză detaliată asupra tipurilor de utilaje, distribuţia acestora şi condiţiile meteorologice anuale. Numai în cazul drumurilor, la o prima evaluare, CNADNR estima un necesar de 42,5 milioane euro pentru achiziţionarea acestor utilaje, sume care ar fi trebuit acoperite din fonduri europene nerambursabile. Din păcate, însă, acest proiect a fost abandonat de puterea USL, chiar dacă şi raporturile Curţii de Conturi demonstrează clar că ar fi mult mai eficient ca deszăpezirea să se facă în regie proprie, şi nu cu subcontractori", a declarat deputatul. Mai mult, democrat liberalul denunţă că anul trecut ministrul Fenechiu îi răspundea la o interpelare pe acest subiect, contrazicându-se în acelaşi document "ba că nu se pot finanţa, ba că proiectul este în analiza Comisiei". "De fapt, USL nu a avut niciodată intenţia să utilizeze fonduri europene gratis pentru acest proiect, fiind mult mai avantajos să acorde prin încredinţare directă contracte de sute de milioane firmelor de casă ale liderilor săi", mai adaugă fostul ministru al Transporturilor.
În numele PDL, Nazare solicită miniştrilor Dan Şova (ministrul delegat pentru Proiecte de infrastructură) şi Ramona Mănescu (ministrul Transporturilor) să reia de urgenţă acest proiect şi să solicite finanţare de la Comisia Europeană pentru utilaje de deszăpezire, astfel încât "să se închidă o dată pentru totdeauna acest robinet prin care se scurg banii de la bugetul de stat".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro