Zeci de profesori navetişti ajunseseră în situaţia de a da jumătate din salariu - şi aşa mic - pe navetă, pentru că primăriile spuneau că nu au bani să deconteze sau că legea nu le permite decontarea. După ce o delegaţie de 35 de profesori navetişti a solicitat sprijinul Sindicatului Învăţământ Brăila (SIB) pentru a se rezolva problema, SIB a solicitat întrunirea Comisiei de dialog social din cadrul Prefecturii pentru a discuta situaţia creată. "Deşi în Codul fiscal se spune că nu se mai fac plăţi neprevăzute în buget pentru că este an de austeritate economică, tot o lege prevede faptul că şi plata navetei se va deconta în proporţie de 75%. Dacă primăriile nu vor să deconteze naveta, preşedintele SIB, Valeriu Partene, a spus că va merge în instanţă Legea trebuie respectată şi primarii din comunele unde nu se deconta naveta până acum au înţeles acest lucru. Cel puţin aceasta a fost concluzia întâlnirii de astăzi. Dacă nu vor deconta, totuşi, vom merge în instanţă şi vom câştiga acolo drepturile profesorilor", a declarat, ieri, preşedintele SIB, Valeriu Partene.
La întâlnire, alături de primarii din Berteştii de Jos, Galbenu, Gemenele, Măxineni, Bordei Verde, Ulmu, Vişani, Cireşu şi de reprezentanţii SIB au fost prefectul Dumitru Popa şi directorul Direcţiei Finanţelor Publice, Ilie Decă. Reprezentanţii SIB au rugat primarii să găsească soluţii pentru plata navetei, pentru că sumele sunt foarte mari pentru cadrele didactice şi nu le pot suporta. Naveta de la Brăila la Jirlău sau Ulmu, de exemplu, costă 616 lei, iar un profesor navetist câştigă maxim 769 de lei. Primarii, de voie, de nevoie, au spus că vor încerca să găsească soluţii pentru 75% din costul navetei. În paralel, sindicatul a negociat şi cu transportatorii, care au spus că vor face aceleaşi servicii ca până acum, pentru sume mai mici cu 25%, astfel încât scăderea sumei destinate ca decont pentru navetă să fie acoperită de transportatori, nu de cadrele didactice.