Nava Lacu Sărat este pe val! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nava Lacu Sărat este pe val!

după ce a coborât ştacheta tarifelor pentru ora de marş cu nava Lacu Sărat, au crescut şi încasările • astfel, în numai 2 luni, la bordul ambarcaţiunii au urcat aproape 900 de pasageri, dornici să se plimbe pe Dunăre, preţ de o oră, cu doar 12 lei •valul de solicitări vine după ce autorităţile locale au anunţat tarife mai mici pentru o plimbare pe Dunăre • aşa se face că în numai 2 luni, încasările navei au ajuns la 28.000 de lei

 

Flux de pasageri pe Nava Lacu Sărat! Aproape 900 de bilete vândute, în doar 2 luni, pentru o plimbare cu ambarcaţiunea administrată de municipalitate. Cu aşa adresabilitate, nici nu e de mirare că micul vapor face valuri mari la capitolul încasări. În cifre, asta înseamnă un câştig de aproape 11.000 de lei, de pe urma a 11 curse de agrement pe Dunăre, a câte o oră, iar dacă mai luăm în calcul şi închirierile private ale navei din aceeaşi perioadă, deja vorbim şi de profit. Dacă tragem linie, de pe urma a 18 ore de marş şi 5 ore de staţionare închiriate în regim privat, aflăm că nava a mai câştigat încă 17.000 de lei. Aşa se face că în numai 2 luni, încasările navei au ajuns la 28.000 de lei. Cam aşa au stat lucrurile după aplicarea noului sistem de închiriere a navei, care a coborât ştacheta tarifelor pentru ora de marş. Şi, chiar dacă sezonul plimbărilor pe Dunăre e pe sfârşite, conducerea Serviciului de Transport Local de Călători şi Administrare Portuară (STLCAP) Brăila, din subordinea Primăriei Brăila, se declară mulţumită de prestaţia navei şi spune că traversează cea mai bună perioadă a ei. “Una peste alta, aproape 900 de brăileni şi-au petrecut o oră pe valurile Dunării, din 15 august de când am făcut prima cursă cu bilete. Au mai fost şi câteva închirieri pentru grupuri mari, în regim privat.  Da, sunt mulţumit, având în vedere că anul acesta, până s-a votat bugetul şi s-au pierdut vreo 2 luni de vară pe puţin, eu zic că a mers bine(...) Sperăm că la anul, dacă şi vremea o să ţină cu noi, din luna mai să începem, aşa zice şi hotărârea de Consiliu Local, că în perioada mai-octombrie începem plimbările. (...)Cel puţin de 2 ani şi jumătate de când sunt eu aici, cred că a fost cea mai bună perioadă a Navei Lacu Sărat”, a declarat directorul STLCAP Brăila, Mihai Rusinoiu. Dacă vremea o va permite, acesta spune că vor fi şi excepţii, iar nava Lacu Sărat va continua să mărşăluiască pe Dunăre şi luna viitoare, însă doar în regim privat, adică la tarifele practicate până acum, de 868,8 lei şi 273,7 lei pentru ora de staţionare. Aşadar, dacă încă nu aţi apucat să faceţi o plimbare pe Dunăre cu nava Lacu Sărat, ar fi cazul să vă grăbiţi, pentru că mai aveţi la dispoziţie doar două weekenduri. Pentru asta nu trebuie să scoateţi din buzunar mai mult de 12 lei, cât costă biletul de persoană pentru a fi pasageri la bordul Navei Lacu Sărat, timp de o oră. Singura condiţie este să vă faceţi rezervare, pentru că ambarcaţiunea va părăsi cheul doar dacă are cel puţin 30 de persoane la bord şi maximum 90.  Plimbările pe Dunăre sunt organizate în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 9.30 -12.00, când sunt programate, de regulă, câte două curse.

Reamintim că accesul la navă se poate face în intervalul orar 9.10 - 9.30, 11.10 - 11.30, iar rezervările se pot face la numerele de telefon 0239/613.654 sau 0753/095.046 şi online pe adresa de e-mail : stplcap@yahoo.com.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro