"Toti pasagerii si membrii echipajului au fost evacuati (...) si se afla in siguranta", a adaugat ea.
Coliziunea a avut loc in apropierea insulelor Shetland de sud, iar capitanul si un ofiter superior au ramas la bordul navei pina la evacuarea tuturor celor circa 100 de pasageri si 54 de membri ai echipajului.
Nava M/S Explorer a fost construita in 1969 si apartine companiei Gap Adventures, cu sediul la Toronto.
Agentia maritima britanica MCA a fost anuntata despre incident vineri, la ora 5.24 GMT (7.24, ora Romaniei). Operatiunea de salvare a navei este coordonata de Paza de Coasta americana de la Norfolk si autoritatile din Ushuaia, Argentina.
Pasagerii preluati de o alta nava de croaziera
Nava de croaziera Endeavour a inceput sa ii preia la bord pe pasagerii de pe Explorer, evacuati in barcile de salvare dupa ce vasul lor a lovit un ghetar in apropierea insulelor Shetland de sud si a inceput sa se scufunde, relateaza Sky News.
Sky precizeaza ca la bordul navei Explorer se mai afla inca sase membri ai echipajului, incercind sa pompeze apa care a patruns printr-un orificiu de 25 pe 10 centimetri provocat de coliziunea cu un aisberg.
Nationalitatea pasagerilor nu a fost data publicitatii, insa proprietarul si operatorul navei este grupul Gap Adventures, cu sediul in Canada.
MV Explorer, una dintre cele mai cunoscute nave de croaziera din lume, a mai esuat, tot in Antarctica, si in decembrie 1979. Nava este una dintre primele care au efectuat tururi antarctice, care includ escale si in insulele Falkland.