• corpul acestui vas va fi construit în şantierul de la Brăila urmând a fi trimis apoi pentru armare completă şantierului Vard Brevik în Norvegia, de unde se va face livrarea finală • cu o lungime de 80 metri, va fi prima navă electrică şi complet autonomă destinată transportului de îngrăşăminte chimice • vasul va face parte din flota norvegienilor de la Yara, cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice la nivel mondial
Compania “Vard Holdings Limited”, unul dintre principalii designeri mondiali şi constructori de nave specializate, a anunţat, zilele acestea, că a încheiat un contract pentru construirea unui vas de transport containere complet autonom şi electric pentru “Yara” din Norvegia. Valoarea contractului este de aproximativ 250 milioane coroane norvegiene, echivalentul a 25,9 milioane euro. Vestea bună este că întreg corpul navei va fi construit pe platforma şantierului naval “Vard Brăila”, urmând apoi a fi predat pentru armare completă şantierului “Vard Brevik”, de unde se va face practic livrarea finală. Potrivit comunicatului de presă al celor de la “Vard”, va fi primul vas de transport containere electric complet autonom, urmând a primi la “botez” numele de “Yara Birkeland”. După livrare, nava va trece treptat de la operaţiunile cu echipaj la operaţiuni complet autonome până în 2022.
Nava va opera în Norvegia şi va asigura tranzitul de marfă între uzina Yara din Porsgrunn (cea mai mare platformă industrială din Norvegia) spre porturile din Brevik şi Larvik.
Cu o lungime de 80 de metri, nava va avea o capacitate de încărcare mare, echivalând cu 40.000 de călătorii cu camioane într-un an. În acest mod, cei de la Yara şi-au propus să reducă emisiile de oxizi de azot şi dioxid de carbon generate de transportul clasic cu ajutorul TIR-urilor, îmbunătăţind în acelaşi timp siguranţa rutieră într-o zonă urbană dens populată. Mai detaliat, cei de la Yara au explicat că, în fiecare zi, mai mult de 100 de curse cu camioane diesel sunt necesare pentru a transporta produsele proprii de la fabrica din Porsgrunn în porturile Brevik şi Larvik, de unde compania vinde apoi marfa clienţilor din întreaga lume. Cu acest nou container autonom cu acumulator, Yara progresează de la transportul rutier de mărfuri la transportul maritim, reducând astfel emisiile de zgomot şi praf, îmbunătăţind siguranţa rutieră la nivel local şi reducând emisiile de NOx şi CO2.
“Suntem onoraţi să fim aleşi ca partener al YARA în acest proiect inovator şi interesant. Cu o experienţă îndelungată în construirea navelor specializate de ultimă oră, suntem încântaţi să avem ocazia de a construi primul vas de acest tip autonom şi electric”, a comentat Roy Reite, CEO şi director executiv al “Vard”.
La rândul său, din partea armatorului, Svein Tore Holsether, preşedinte şi CEO al “Yara”, a declarat: “O navă ca Yara Birkeland nu a mai fost construită până acum şi ne bazăm pe colaborarea cu Vard, companie care combină experienţa în construcţia de nave personalizate cu inovaţii de top, pentru a ne fi livrată o navă care ne va ajuta să scădem emisiile şi să contribuim la hrănirea lumii protejând în acelaşi timp planeta”.
Nava, proiectată de Marin Teknikk în strânsă cooperare cu Yara, este programată pentru livrare de la Vard Brevik, în Norvegia, în primul trimestru al anului 2020. Cei de la Kongsberg sunt responsabili pentru tehnologiile de la bordul viitoarei nave, inclusiv pe parte de autonomie şi manevrare de la distanţă a vasului.
Fondată în Norvegia în 1905, Yara este cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice la nivel mondial, cu vânzări în peste 150 de ţări, inclusiv în România. Cu sediul în Oslo, compania are o prezenţă la nivel mondial, cu peste 17.000 de angajaţi.
Grupul “Vard”, cu sediul central în Norvegia, operează mai multe şantiere navale în ţara respectivă, precum şi în România (la Brăila şi Tulcea), Brazilia şi Vietnam. Pachetul de control de acţiuni ale companiei mamă (79,69%) este deţinut de grupul italian “Fincantieri”, unul dintre cei mai mari constructori de nave din lume.