Naufragiu cu zeci de victime, produs în largul Malaysiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Naufragiu cu zeci de victime, produs în largul Malaysiei

"Un vas de lemn cu 97 de indonezieni la bord s-a scufundat la sosire în portul Klang, în apropiere de Banting", a declarat pentru AFP Mohamad Zuhri, purtătorul de cuvânt al Agenţiei malaysiene a poliţiei maritime, adăugând că 31 de persoane au fost salvate.
"Indonezienii erau pe punctul de a intra ilegal în Malaysia traversând strâmtoarea Malacca", a adăugat el.
Vasul s-a scufundat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a precizat oficialul, fără să fie în măsură să ofere detalii despre cauzele producerii accidentului şi capacitatea ambarcaţiunii.
Autorităţile malaysiene au anunţat că un elicopter şi cinci nave au fost mobilizate pentru efectuarea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor.
Malaysia, a treia economie a Asiei de Sud-Est, atrage muncitori imigranţi din ţările vecine mai sărace, între care Indonezia, Bangladesh sau Myanmar.
Astfel de incidente au loc frecvent, ţinând cont de faptul că mii de imigranţi încearcă să ajungă în Malaysia la bordul unor ambarcaţiuni fragile, în speranţa găsirii unui loc de muncă în construcţii, fabrici sau pe plantaţii, sectoare evitate în general de malaysieni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro