Alianţa Nord-Atlantică a decis dublarea efectivelor Forţei de reacţie rapidă şi mobilizarea de trupe în Europa Centrală şi de Est, inclusiv prin crearea a două centre de comandă suplimentare, în Ungaria şi Slovacia, în contextul intensificării activităţilor militare ruse în Orientul Mijlociu. Alianţa Nord-Atlantică a decis implementarea unei serii de măsuri pentru consolidarea „apărării colective", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.
Efectivele Forţei de reacţie rapidă se vor dubla, ajungând la nivelul de 40.000 de militari, iar structura de răspuns ultrarapid („Spearhead Force") va putea gestiona în cel mult 48 de ore orice ameninţare, a subliniat secretarul general NATO.
Alianţa Nord-Atlantică a dispus crearea a două centre de comandă suplimentare, în Slovacia şi Ungaria, în plus faţă de cele din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Bulgaria. „Acum nu mai este vorba doar de contracararea ameninţărilor ruse pe flancul de est al Alianţei", a explicat Stoltenberg.
Trupe NATO în Turcia?
NATO este pregătită să desfăşoare forţe în Turcia dacă va fi necesar, a indicat secretarul general al NATO, în contextul noilor tensiuni provocate de intervenţia militară a Rusiei în Siria. „Turcia este un aliat foarte puternic şi capabil, dar NATO, fireşte, este întotdeauna pregătită să-şi crească prezenţa şi să sprijine. Ne aflăm în dialog permanent cu Turcia, verificând (...) dacă este nevoie să facem mai mult", a declarat Stoltenberg.
Ministrul turc al Apărării, Vecdi Gonul, a solicitat deja o prezenţă mai puternică şi capacităţi de apărare antiaeriană ale NATO în ţara sa, însă nu a cerut o intervenţie a forţei de reacţie rapidă a Alianţei, au indicat surse sub protecţia anonimatului.
NATO a suplimentat efectivele acestei forţe la 40.000 în urma acţiunilor Rusiei în Ucraina, dar a declarat că, teoretic, aceasta ar putea fi desfăşurată în punctele fierbinţi din sud.
Ziarul britanic The Guardian remarcă însă o contradicţie între această declaraţie şi retorica NATO. În ultimele luni, aliaţii Turciei, SUA şi Germania, şi-au retras bateriile antiaeriene Patriot, în mare parte ca un protest la adresa guvernului turc care atacă grupurile armate kurde de pe teritoriul Siriei, considerate de vestici ca fiind nişte „fortăreţe" împotriva Statului Islamic.