Ucraina a reacţionat duminică la un raport al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) acuzând Rusia că trimite o coloană de 32 de tancuri şi camioane cu trupe pentru a-i ajuta pe rebelii proruşi care controlează două enclave din estul Ucrainei.
Moscova a negat mult timp acuzaţiile repetate potrivit cărora trupele sale operează în estul Ucrainei, deşi mulţi soldaţi şi-au pierdut viaţa în acea zonă, şi nici OSCE, şi nici comandantul NATO n-au indicat numele Rusiei.
Materiale, echipamente, armament, provizii continuă să intre în Ucraina. Mai multe au fost văzute în ultimele zile, a declarat generalul Breedlove de la baza NATO din apropiere de Napoli (Italia), într-un interviu pentru Reuters şi alte două organisme de presă.
Sunt preocupat în legătură cu această operaţiune crescândă, a afirmat generalul, făcând apel la părţile aflate în conflict să revină la normele aşteptate în civilizaţia occidentală: ţările să respecte graniţele internaţionale.