Bărbatul a evadat în jurul prânzului, în timp ce se afla, alături de alți 13 deținuți, la un punct de lucru din Oradea, unde muncea la salubrizarea malului Crișului Repede, în apropiere de Uzina de Apă.
Potrivit informațiilor primite de la directorul Penitenciarului Oradea, bărbatul era condamnat la trei ani și șase luni de închisoare pentru furt calificat. Acesta se numește Dumitru Cora, are 36 de ani și era încarcerat din 2010.
„Persoana a fost clasificată în regim deschis, fiind propozabilă pentru liberare condiţionată în data de 28 septembrie 2012", a precizat Gicu Ruiu, directorul Penitenciarului Oradea.
Grupul de deținuți era supravegheat de un gardian și muncea pe o suprafață de câțiva zeci de metri. La scurt timp după ce bărbatul a evadat, conducerea Penitenciarului Oradea alertat autoritățile, astfel că, în acest moment, echipaje complexe formate din angajați ai Poliţiei Municipiului Oradea, Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor şi Inspectoratului de Jandarmi Bihor, au demarat căutarea acestuia.
„Persoanele care deţin informaţii cu privire la persoana privată de libertate în cauză sunt rugate să contacteze Penitenciarul Oradea la numerele de telefon 0259.419881, sau să anunţe cel mai apropiat echipaj de poliţie", a mai spus Gicu Ruiu, directorul Penitenciarului Oradea.