Incidentul a avut loc în jurul orei 2.00, relatează Realitatea Tv. Paznicul care supraveghea un transport cu motorină a intrat în conflict cu un tânăr de 21 de ani, după ce acesta, împreună cu nişte amici, ar fi încercat să fure combustibil. Băiatul l-a lovit pe agent cu o scândură în cap, iar acesta, pentru a se apăra, a tras câteva focuri de armă.
Agresorul a fost rănit în zona abdomenului şi a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, însă starea lui nu este gravă. La acelaşi spital a ajuns şi agentul de pază, care primeşte îngrijiri medicale, având leziuni la cap.