Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare preventivă a preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, că lăsarea sa în libertate ar fi reprezentat o stare de pericol pentru ordinea publică.
Instanţa bucureşteană a decis arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, în 7 decembrie, acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme.
În acelaşi dosar, a fost arestat şi finul lui Bîgiu, Florin Colgiu, acuzat de complicitate la luare de mită. Conform documentului citat, măsura arestării preventive se justifică pentru o bună desfăşurare a
procesului penal, în faza de debut aurmăririi penale, "niciuna din celelalte măsuri preventive nefiind corespunzătoare pentru prezervarea ordinii de drept şi nici pentru atingerea scopului măsurilor preventive".
"Măsura privării de libertate a inculpaţilor este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, precum şi că efectele privării de libertate ale inculpaţilor nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit", conform motivării judecătorului de drepturi şi libertăţi de laTribunalul Bucureşti, care a decis arestarea celor doi.
Decizia de arestare a lui Cristinel Bîgiu şi Florin Colgiu nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Cristinel Bîgiu este acuzat că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme, în timp ce finul săueste acuzat că ar fi primit o parte din bani pentru şeful CJ Buzău.
Cristinel Bîgiu a fost ridicat în 6 decembrie de procurorii DNA de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită înparcarea din faţa blocului în care locuieşte.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, şi finul acestuia, Florin Colgiu, acuzaţi de luare de mită şi respectiv complicitate la luare de mită au fost arestaţi, duminică seară, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Bîgiu a fost ridicat pe 6 decembrie de procurorii DNA de la locuinţa sa, după ce a fost prins în flagrant luând mită în parcarea din faţa blocului în care locuieşte.
Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2013- decembrie 2014 Cristinel Bîgiu i-a solicitat lui Dragoş Cojocea, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Regională din CJ, să facă demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă (prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400.000 de lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014 - 2020 şi împărţirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitaţie publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi să întocmească efectiv proiectele.
Procurorii spun că, după întocmirea acestor proiecte şi după aprobarea plăţilor de către Cristinel Bîgiu, Cojocea urma să îi dea mită preşedintelui Consiliului Judeţean jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200.000 de lei. Directorul urma să recupereze banii de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanţi ai celor trei proiecte.
Anchetatorii mai spun că în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul respectiv din Consiliul Judeţean Buzău i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, Florin Colgiu, suma de aproximativ 70.000 de lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi de 130.000 de lei, sumă ce fusese virată unei firme identificate de director, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, şi anume principalele direcţii de dezvoltare şi analiza S.W.O.T. Directorul, la rândul său, primise suma respectivă de la reprezentantul legal al firmei.
Ulterior, în luna august 2014, Bîgiu l-a însărcinat tot pe Dragoş Cojocea să înceapă procedurile de atribuire directă, în aceleaşi condiţii, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câştigătoare aceeaşi firmă. Urma ca lui Bîgiu să îi fie remisă, ulterior, ca mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50.000 de lei.
Procurorii mai spun că în 4 decembrie Cristinel Bîgiu i-a solicitat lui Cojocea să îi dea până cel mai târziu în 8 decembrie suma convenită de 50.000 de lei, indicându-i ca intermediar care urma să primească banii în numele său o persoană de încredere a acestuia.
Sâmbătă, Cojocea i-a dat intermediarului indicat de Bîgiu, respectiv consilierul judeţean Ionuţ Robert Piţigoi, o sumă de bani, pentru ca acesta, la rândul său, să i-o dea preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.
Tot sâmbătă, consilierul judeţean s-a întâlnit cu Bîgiu, în parcarea din faţa blocului unde locuieşte acesta, şi i-a spus că are 50.000 de lei, comunicându-i că banii i-au fost daţi de către director.
"Bîgiu Marian Cristinel i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiţi, respectiv păstraţi banii, solicitându-i ca suma de 6.500 de lei să fie remisă finului acestuia, Colgiu Florin Mădălin, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziţia lui Bîgiu Marian Cristinel, de către intermediar. În aceeaşi zi (sâmbătă -n.r.), intermediarul i-a remis 6.500 de lei lui Colgiu Florin-Mădălin, care cunoştea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu Marian Cristinel, de la directorul respectiv", se preciza într-un comunicat al DNA.
Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat, luni, că a propus excluderea din partid a preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, care a fost aprobată de Biroul Permanent Naţional cu unanimitate de voturi.
Marian-Cristinel Bîgiu, în vârstă de 47 de ani, se află la primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, fiind ales pe listele USL.
Cristinel Bîgiu a fost membru PNL timp de 17 ani, începând cu anul 1997, iar de-a lungul timpului a fost preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL Buzău, preşedinte al filialei judeţene a partidului, vicepreşedinte la nivel naţional, ultima funcţie în PNL, înainte de a trece la PSD, fiind cea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.
În 18 septembrie, Bîgiu a anunţat că s-a înscris în PSD, în baza OUG 55, alături de 18 primari liberali din judeţ şi de alţi şase edili de la PDL, susţinând că a luat această decizie pentru binele judeţului.
În perioada 1993 - 1994, Cristinel Bîgiu a fost contabil la Sigma Instal, după care a fost, până în anul 2000, şef compartiment import-export la S.C. Modern Shoes S.A, iar din 2000 şi până în 2004 a fost director general al S.C. Modern Shoes S.A.
Din iunie 2004 şi până în ianuarie 2005, Cristinel Bîgiu a fost vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, iar din ianuarie 2005 şi până în mai 2007 a fost prefect al judeţului Buzău. Ulterior, el a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, funcţie deţinută până în noiembrie 2008.
În perioada 2008-2012, Cristinel Bîgiu a fost senator.