Sandu Anghel şi fiul acestuia, Florin Anghel, vor fi audiaţi ca martori în procesul în care sunt judecaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, a decis Tribunalul Constanţa, vineri, când a avut loc un nou termen în dosarul privind mita pe care fratele preşedintelui ar fi primit-o de la Bercea Mondial.
Al doilea termen în procesul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână a avut loc vineri la Tribunalul Constanţa, unde cei doi au fost aduşi din arest la domiciliu.
Fratele şefului statului şi Marian Căpăţână şi-au menţinut declaraţiile contradictorii făcute în instanţă, la primul termen al procesului.
Astfel, Mircea Băsescu a susţinut că nu a primit banii despre care se vorbeşte în acest dosar, aceştia fiind luaţi de Marian Căpăţână pentru a cumpăra societate Aversa.
"Din spusele lui Căpăţână, am înţeles că a luat bani de la familia Anghel pentru Aversa. La mine nu a venit nimeni cu bani, deşi Anghel Florica şi Anghel Florin veneau des la mine, atât la birou, cât şi acasă", a spus Mircea Băsescu în faţa instanţei.
La rândul său, Marian Căpăţână a susţinut că el nu a luat bani de la familia lui Bercea Mondial pentru Aversa şi că banii primiţi i-ar fi dat lui Mircea Băsescu.
"Nu am luat bani pentru Aversa, am luat pentru a-i retrimite lui Mircea Băsescu, cu ştirea lui. Aversa nu a avut niciun rol. Varianta împrumutului pentru Aversa mi-a fost sugerată de către Mircea Băsescu după ce familia Anghel a dat primele înregistrăi în presă cu promisiunea că nu vom avea nicio problemă în justiţie", a spus Marian Căpăţână.
El a mai cerut să nu fie ţinut în arest la domiciliu la Drăgăneşti, unde are domiciliul, ci la Bucureşti, unde are închiriat un apartament. Instanţa a amânat pronunţarea pentru această cerere pentru 10 decembrie.
Tribunalul Constanţa a mai decis ca în 9 ianuarie să aibă loc un nou termen pentru discutarea legalităţii şi temeiniciei arestului la domiciliu în cazul celor doi, iar în 30 ianuarie va fi termenul pe fond în proces. Magistraţii au mai stabilit ca la acest termen al procesului să fie citaţi Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi fiul cel mare al acestuia, Florin Anghel,
La finalul procesulu,i avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a fost întrebat dacă clientul său se teme de o confruntare cu Sandu Anghel, răspunzând că fratele acestuia nu se teme de nicio confruntare.
În 26 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanţă.
Ultima dată, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au cerut eliberarea din arest preventiv în 14 noiembrie, când a avut loc primul termen pe fond în acest dosar şi când cei doi au dat declaraţii contradictorii în faţa instanţei. Tribunalul Constanţa le-a respins solicitările şi a constatat legalitatea măsurii de arestare preventivă, decizia fiind atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.
Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză. Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop.
Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro. Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.
Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.
Tot Tribunalul Constanţa judecă şi acest dosar, în care fratele preşedintelui apare ca parte vătămată şi în care inculpaţi sunt cei cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial - soţia acestuia, Fănica Anghel, cei doi fii şi fiica, Florin, Grinică Ion şi Izaura Anghel şi concubinul acesteia din urmă, Marius Constantin, acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.