NATIONAL: Recursul în dosarul "Transformatorul", în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, amânat la primul termen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Recursul în dosarul "Transformatorul", în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, amânat la primul termen

Instanţa supremă a amânat luni, la primul termen, judecarea recursului în dosarul Transformatorul", în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar ceilalţi cinci inculpaţi au primit pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare.

Completul de cinci judecători al instanţei supreme trebuia să înceapă luni judecarea recursurilor formulate atât de Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan, Petru Andronache, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva condamnărilor la închisoare cu executare dispuse, în 12 iulie, în cazul celor şase inculpaţi.

Unii dintre inculpaţii din dosar au cerut instanţei să amâne începerea discuţiilor în recurs, pentru a-şi putea pregăti apărarea.

Cei cinci judecători din completul care judecă recursul în dosarul "Transformatorul" au admis cererile şi au stabilit următorul termen de judecată în 9 decembrie.

În 12 iulie, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul "Transformatorul", la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Potrivit deciziei instanţei, pentru Ioan Turbatu, limita răspunderii civile solidare este de 3.343.838,04 lei, iar pentru Ion Mărghidan, de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) lei.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Ioan Turbatu, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Ion Mărghidan şi Petru Andronache, ambii pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 - 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme - SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL - fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 - 1980.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 - 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" SA - SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro