Dezbaterile pe marginea propunerii lui Dumbravă, introdusă luni după-amiază pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, au debutat cu discuţii între membrii Consiliului pe marginea procedurii.
Astfel, judecătoarea Mona Pivniceru, reprezentantă a instanţei supreme în CSM, a susţinut că se impune amânarea acestui punct de pe ordinea de zi, având în vedere timpul restrâns pe care membrii Consiliului l-au avut la dispoziţie pentru a studia propunerea.
La rândul său, procuroarea Graţiana Isac a spus că se impune votarea suplimentării ordinii de zi cu propunerea preşedintelui CSM, în timp ce procurorul Bogsan Licu, deşi a ţinut să îl felicite pe Dumbravă pentru propunerea făcută, a atras atenţia asupra faptului că regulamentele interne privind suplimentarea ordinii de zi ar trebui respectate.
Pe de altă parte, judecătorul Mircea Aron, de la instanţa supremă, a atras atenţia asupra faptului că şedinţa este publică. "Dacă nu ne înţelegem cu privire la această chestiune, o să lăsăm o impresie greşită", a precizat magistratul.
După deliberări de mai mult de o oră, şeful CSM a anunţat că plenul a decis că propunerea legislativă va fi transmisă comisiilor 1 şi 2 din cadul Consiliului, care o vor analiza şi vor transmite plenului concluziile lor, care ar urma să fie discutate din nou, într-o şedinţă viitoare.
Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, propune modificarea legislaţiei, astfel încât magistraţii care, "ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie, săvârşită cu intenţie", să nu mai beneficieze de pensie de serviciu.
Potrivit unei alte modificări legislative propuse de Dumbravă, acţiunea disciplinară ar putea fi exercitată chiar dacă judecătorul sau procurorul a fost eliberat din funcţie. Propunerile lui Dumbravă au fost puse pe ordinea de zi a şedinţei de plen a CSM de marţi.
La rândul său, procurorul-şef al DNA a susţinut marţi, într-o emisiune a TVR, că toţi magistraţii trimişi în judecată sau chiar condamnaţi definitiv pentru corupţie care s-au pensionat încasează pensii care ajung chiar să depăşească nivelul salariului de magistrat. Morar a susţinut că sunt chiar două cazuri de foşti magistraţi condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, care beneficiază în continuare de pensii de magistrat. "Situaţia este cu totul şi cu totul anormală. Există soluţii - fie să nu le permiţi să se pensioneze cu pensii de magistrat odată ce s-a pus în mişcare acţiunea penală, şi să meargă pe legea comună în materie, cu precizarea că dacă sunt achitaţi sau scoşi de sub urmărire penală să primească pensia de magistrat, fie dacă s-au pensionat ca magistraţi, în momentul în care sunt condamnaţi definitiv, să li se ia pensia de magistrat", a mai afirmat Daniel Morar.